Suedia: Serviciul militar obligatoriu va fi restabilit pentru toți cetățenii suedezi născuți după 1999

  • Nicoleta Ungureanu
  • 29 septembrie 2016
  • Externe
  • 0
suedia

Suedia a anunțat miercuri că va restabili serviciul militar obligatoriu începând cu 2018, deoarece vrea să fie mai bine pregătită pentru a se apăra, informează AFP.

Serviciul militar obligatoriu va fi restabilit pentru toți cetățenii suedezi născuți după 1999, potrivit concluziilor unui raport elaborat de o fostă deputată pentru Ministerul Apărării.

Măsura va fi adoptată de parlament, făcând obiectul unui consens între guvernul de stânga și opoziția de centru-dreapta.

Circa 4.000 de tineri suedezi ar urma să fie chemați sub drapel în fiecare an.

”Sper că vom găsi o cale spre un mod de recrutare mai stabil, robust și funcțional”, a declarat în timpul unei conferințe de presă ministrul apărării al Suediei, Peter Hultqvist.

Restabilirea serviciului militar obligatoriu este ”o propunere inteligentă, în condițiile în care vedem de mai mulți ani că voluntariatul nu este suficient pentru a asigura armata cu soldați, atât cantitativ, cât și calitativ”, a comentat, pentru agenția de presă TT, John Osterberg, cercetător în cadrul Școlii de înalte studii privind apărarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *