Ultimele Știri

SUA: Poliția a dezvăluit identitatea celor 14 victime ale masacrului de la San Bernardino

bernardino

Autoritățile au dezvăluit joi identitatea celor 14 persoane, cu vârste între 26 și 60 de ani, împușcate miercuri la San Bernardino de unul dintre colegii lor, Syed Farook, și de soția acestuia, Tashfeen Malik, transmite AFP.

Aurora Godoy, 26 de ani și originară din San Jacinto, în California (vestul Statelor Unite), este cea mai tânără, iar Isaac Amanios, 60 de ani, cel mai în vârstă dintre cele șase femei și opt bărbați care și-au pierdut viața în cel mai sângeros masacru comis în SUA în ultimii trei ani.

Majoritatea erau originari din mici localități californiene, dar Shannon Johnson, 45 de ani, venea din Los Angeles, al doilea oraș ca mărime din Statele Unite, situat la circa o oră de San Bernardino, localitate cu 200.000 de locuitori.

„Acest atac armat este o imensă tragedie pentru familia, prietenii, colegii victimelor, dar și pentru persoanele care au făcut parte din serviciile de urgență”, a comentat șeriful comitatului San Bernardino, John McMahon, citat într-un comunicat.

De asemenea, 21 de persoane au fost rănite, unele fiind joi în stare critică, atunci când cei doi criminali au deschis focul cu o pușcă de asalt asupra unei petreceri de Crăciun a serviciilor de sănătate din San Bernardino, unde Syed Farook era angajat ca inspector sanitar pentru restaurante.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*