SUA ignoră avertismentele Rusiei! Își vor menține prezența în Marea Neagră

  • Nicoleta Ungureanu
  • 17 iunie 2016
  • Externe

Statele Unite ale Americii își vor menține prezența în Marea Neagră, ignorând avertismentele Rusiei conform cărora un distrugător american care patrulează în zonă subminează securitatea regională.

Intrarea distrugatorului USS Porter în Marea Neagră a atras critici dure din partea Rusiei. Cu toate acestea, Mabus însă a declarat joi pentru Reuters că este datoria Marinei americane să descurajeze agresiunea și să asigure culoarele maritime deschise.

”Vom fi acolo” în Marea Neagră, a spus Ray Mabus. ”Vom descuraja orice agresiune. Acesta e principalul motiv pentru care suntem acolo — să descurajăm posibile agresiuni”, a mai spus el.

Declarațiile au fost făcute la câteva zile după ce Rusia a criticat discuțiile din cadrul NATO privind crearea unei forțe permanente în Marea Neagră.

”Dacă se va lua o decizie privind crearea unei forțe permanente, desigur, ar fi un element destabilizator, pentru că aceasta nu este o mare a NATO”, afirmase Andrei Kelin, șeful Departamentului de cooperare europeană din cadrul Ministerului de Externe rus.

Turcia și România sunt așteptate să exercite presiuni pentru o prezență mai mare a forțelor aliate în Marea Neagră, la summitul NATO de la Varșovia din 8-9 iulie.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *