Ultimele Știri

SUA ia noi măsuri! Cum îi obligă pe pe anumiţi călători având legături cu Siria să obţină viza înainte de a intra pe teritoriu

visa SUA

Statele Unite ale Americii a hotărât să înăsprească programul de scutire de viză de care beneficiază în prezent 38 de ţări bogate, dintre care aproape 25 din Europa, pentru a-i obliga pe călătorii acre au legături cu Siria să dețină o viză înaintea de a li se permite intrarea pe teritoriul american.

Reforma sistemului de scutire de viza este unul dintre răspunsurile administraţiei americane la atentatele de la Paris din 13 noiembrie, ai căror autori francezi şi belgieni ar fi putut lua, teoretic, avionul spre New York fără a fi reperaţi, informează AFP.

Astfel, se va introduce o procedură de viză, care include un interviu cu un agent consular şi luarea de amprente digitale. În acest mod se va permite blocarea oricărei infiltrări.

În urmă atentatelor de la Paris şi în contextul luptei contra ameninţării teroriste, Camera Reprezentanţilor a Congresului american a adoptat săptămâna trecută, cu sprijinul administraţiei democrate, un proiect de lege ce îi va obligă pe europenii care, din 2011, au mers în Irak, Iran, Siria sau Sudan să ceară o viza în scop turistic sau profesional de scurtă durata în Statele Unite.

Până în prezent, cetăţenii din 38 de ţări bogate beneficiază de un program de scutire de vize, numit ESTA şi care constă în completarea unui formular pe internet. Acest lucru nu împiedică serviciile consulare americane să efectueze a priori verificări şi să controleze intrările acestor călători pe teritoriul Statelor Unite, conform Realitatea.net.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*