Ultimele Știri

Studenți români au inventat salamul 100% dietetic

Studenții de la Ingineria Alimentelor din Galați au inventat un salam 100% dietetic, cu un conţinut scăzut de grăsime şi o prăjitură pentru cei cu intoleranţă la gluten care ar putea schimba piaţa alimentară din România.

Cele două produse vor intra într-un concurs de idei originale pentru alimente. Doi ani de cercetare, în laboratorul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi, au fost de-ajuns ca să ajungă la acest rezultat, și anume un salam 100% dietetic, în care grăsimea animală a fost înlocuită cu uleiuri vegetale.

”Preparatul din carne are în compoziţie carne de vită, carne de porc, ulei de măsline extravirgin şi ulei de palmier. Conţinutul de clorură de sodiu a fost redus cu 50%”, a spus Cristi Tudose, inginer tehnolog în industria alimentară.

Cu salamul numit Mozaic studenţii vor participa la concursul Ecotrophelia, o competiţie prin care tinerii sunt stimulaţi să realizeze produse noi, unice pe piaţă. Etapa naţională va avea loc la sfârşitul lunii, în Timişoara.

17 produse realizate de studenţii din Galaţi, 14 din domeniul cărnii şi trei din cel al lactatelor, se află deja pe piaţa alimentară din România.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*