Stratfor: Bază aeriană rusă din Siria, avariată grav în urma unui atac al reţelei Stat Islamic. Armata rusă neagă informaţiile

  • Adelina Mitrache
  • 25 mai 2016
  • Externe
statul islamic

O bază aeriană din Siria folosită de militari ruşi a suferit daune semnificative în urma unui atac lansat de reţeaua teroristă Stat Islamic, anunţă Agenţia americană de analize Stratfor, citată de ziarul britanic The Guardian.

Conform unor imiagini obţinute prin satelit, patru elicoptere şi 20 de camioane militare au fost distruse în baza aeriană T-4, situată în zona Tiyas, între oraşele siriene Palmyra şi Homs.

„Baza aeriană T-4 a suferit daune majore într-un atac de artilerie lansat de reţeaua teroristă Stat Islamic. Patru elicoptere ruse de tip Mi-24 par să fi fost distruse”, a transmis Stratfor.

Conform institutului american, presupusul atac asupra bazei militare ruse ar fi avut loc în perioada 14-17 mai.

Armata rusă a respins informaţiile prezentate de Stratfor.

„Toate elicopterele ruse aflate în Siria desfăşoară misiunile planificate de distrugere a teroriştilor. Este vorba de propagandă”, a reacţionat Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului este estimat la cel puţin 270.000 de morţi.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *