Stoltenberg: NATO se angajează solemn să sigure securitatea României acum şi în viitor

Sceretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, la Palatul Cotroceni, că ”NATO se angajează solemn să sigure securitatea României acum şi în viitor”.

Stoltenberg a spus, în conferinţa de presă comună cu preşedintele Iohannis, că NATO a reacţionat în mod decisiv la un mediu de securitate schimbat şi mai dificil, menţionând că Alianţa şi-a sporit prezenţa în partea estică, inclusiv în România.

”Nu pentru a ameninţa pe cineva, ci pentru a ne proteja naţiunile, pentru că Rusia a schimbat graniţele prin forţă şi continuă să ameninţe vecinii”, a adăugat secretarul general al NATO.

El a adăugat că, în paralel, sunt lăsate deschise căile de dialog cu Rusia.

Jens Stoltenberg a subliniat că România îşi aduce o contribuţie importantă la sistemul de apărare antirachetă, facilitate care ajută aliaţii europeni să se protejze de ameninţări cu rachete din afara spaţiului euro-atlantic.

Înaltul oficial a precizat că România joacă un rol constructiv în asigurarea stabilităţii în regiunea Mării Negre.

Stoltenberg a subliniat că România şi-a asumat un angajament major de a creşte bugetul apărării la 2% din PIB, el salutând această decizie, ceea ce demonstrează că România îşi respectă angajamentele.

”Este o măsură pe care o salutăm în direcţia corectă şi vă încurajez să continuaţi pe această cale, pentru că apărarea cetăţenilor noştri este esenţială”, a spus secretarul general al NATO.

El a mai spus că România joacă un rol cheie în proiectul stabilităţii dincolo de graniţele NATO – Republica Moldova, Georgia, Ucraina.

Stoltenberg a adus un omagiu celor doi ofiţeri români care şi-au pierdut recent viaţa în Kandahar şi şi-a exprimat dorinţa ca militarul rănit să îşi revină rapid.

”NATO se angajează solemn să asigure securitatea României acum şi în viitor”, a subliniat secretarul general al Alianţei.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *