Cum ne protejăm de caniculă

Căldura sufocantă reprezintă un factor important de stres chiar şi pentru organismul sănătos, atenţionează specialiştii.  În lipsa unor măsuri de protecţie, starea de sănătate poate fi pusă în pericol. De exemplu, şocul termic  ori insolaţia pot creşte riscul de deces.  Corpul este prevăzut cu un sistem de autoreglare termică care menţine temperatura internă (37 grade […]

Ceaiul verde, în ce măsură este bun pentru organism

Ceaiul verde rămâne întotdeuna pe lista alimentelor care trebuiesc consumate. Pe lângă numeroasele beneficii pe care le are, este posibil ca acesta să aibă și efecte adverse. Cofeina pe care o deține, posibilitatea ca acesta să producă apariția pietrelor la rinichi, precum și diminuarea efectului de absorbție a fierului din fructe și legume sunt câteva lucruri […]

La unitatea de primiri urgenţe se stă degeaba

Sistemul sanitar se confruntă cu o gravă lipsă de fonduri şi asistăm în ultimii ani la un exod al medicilor români care pleacă la muncă în Europa. Deşi avem atâtea probleme, angajaţii din sistemul medical dau dovadă de neglijenţă în raportul doctor-pacient.  Angajaţii Spitalului Universitar Bucureşti au fost surprinşi cu camera ascunsă de un pacient […]

Ce tip de hepatită e mai periculos şi cum se previne

Hepatita este o inflamație a ficatului cauzată de un virus. Adesea subestimată, hepatita este o boală care afectează din ce în ce mai multă populație din întreaga lume.  Studiile confirmă un număr alarmant de peste 500 de milioane de persoane la nivel global care suferă de o formă de hepatită. În plus, hepatitele virale sunt […]

Stresul la locul de muncă problema secolului XXI

Statisticile europene arată că 60% din accidentele de muncă sunt cauzate de stres. Ritmul alert în care angajaţii sunt nevoiţi să lucreze, programul extrem de încărcat, teama de a rămâne fără job sau nemulţumirile legate de nivelul remuneraţiilor lunare sunt doar câţiva dintre factorii care contribuie din plin la creşterea riscului de “depresie” în cadrul […]

Diagnosticarea bolii Alzheimer printr-un test de sânge

Cercetătorii britanici au dezvoltat un test de sânge pentru depistarea bolii Alzheimer din stadii incipiente. Testul funcţionează prin cercetarea unor combinaţii de markeri în sânge care sunt diferite la persoanele care suferă de Alzheimer, faţă de persoanele sănătoase. Cercetătorii de la Universitatea din Nottingham sunt pe cale să dezvolte un test de sânge rapid pentru […]

Ce este autismul?

Autismul, descoperit pentru prima dată acum 50 de ani, afectează aproximativ un million de persoane din întreaga lume. Autismul este o dizabilitate de lungă durată a creierului care, se pare că, afectează mai mult băieţii decât fetele. Descoperit la timp, persoana cu autism poate fi tratată, astfel încât să se poată apropia de comportamentul normal. […]

Cum îţi menţii creierul sănătos!

În societatea actuală, provocările pe care sistemul nervos trebuie să le suporte sunt în continuă creștere. De aceea, bolile neurologice constituie o gravă problemă de sănătate publică peste tot în lume. Datele oficiale arată că un european din trei suferă de afecțiuni neurologice și psihiatrice, de la insomnie până la accident vascular cerebral sau demență. Nu există […]

Dependenţa de jocurile de noroc

Dependenţa de jocurile de noroc, numită şi ludomanie, este o problemă de sănătate mentală ce se manifestă printr-o nevoie acută de a risca pierderea unui lucru valoros, în speranţa obţinerii unui câştig şi mai substanţial. Jocurile de noroc pot stimula regiunea cerebrală asociată cu sentimentul recompensei în mod similar cu alcoolul sau drogurile, provocând dependenţă. […]

Viața cu E-uri

Trăim într-o societate de consum, unde nu neapărat cererea este atât de mare pe cât este oferta. Suntem înconjurați de magazinașe, magazine, market-uri, supermarket-uri, hypermarket-uri, toate mereu pline cu nenumărate produse, în special alimentare. Toate arată bine și frumos pe rafturi așteptând să fie achiziționate în număr cât mai mare de un număr cât mai […]
Page 56 of 57« First...304050«5354555657 »