Ultimele Știri

Steaua se impune cu greu în fața CFR-ului

Steaua a câştigat cu 1-0 duelul cu CFR Cluj, prin golul lui George Ţucudean, şi obţine prima victorie din returul Ligii 1.

Steaua a început tare meciul cu CFR și putea deschide scorul în secunda 10, prin Tănase, dar s-a stins rapid și ocaziile au fost de partea clujenilor. Oaspeții au amenințat serios încă din minutul 5, dar Tade a fost blocat de Guilherme cu un tackling impecabil, apoi Carp a fost deposedat de Papp, la o fază în care ardelenii au cerut și lovitură de la 11 metri.

Jazvic a ratat cea mai mare șansă de gol a CFR-ului, șutând pe lângă poartă după ce a pătruns în careu.

Pe final de repriză, Varela a fost la un pas de autogol, iar la faza imediat următoare Arlauskis a trecut pe lângă minge, însă Carp i-a iertat pe stelişti, trimițând alături.

În a doua repriză, campioana a început să pună presiune, iar Tănase a trecut pe lângă deschiderea scorului, după o lovitură de colț.

CFR a căutat şi ea golul prin Păun, dar şutul său superb a fost scos de sub bară de Arlauskis.

În minutul 77, George Țucudean a marcat primul său gol în campionat pentru Steaua, după ce a reluat cu capul o centrare din corner a lui Chipciu, aducând totodată și prima victorie a trupei din Ghencea în returul campionatului.

Gabi Iancu a avut ocazia majorării avantajului în minutul 86, dar Mincă a eliminat pericolul, iar la poarta cealaltă, în prelungiri, Arlauskis s-a aflat pe direcţia şutului lui Negruţ. Astfel partida se încheie 1-0, iar Steaua își consolidează poziţia în clasament, fiind la opt puncte de Petrolul, care are un meci mai puţin. De cealaltă parte, CFR se află pe ultimul loc, după depunctarea cu 24 de puncte. Elevii lui Eugen Trică au 11 puncte, cu opt mai puţin decât echipa care este pe primul loc care asigură salvarea de la retrogradare.

Steaua: Arlauskis – Papp, Tamaş, Varela, Guilherme – Bourceanu, Neagu – Stanciu, Chipciu, Tănase – Rusescu. Rezerve: Cojocaru – Filip, Iancu, Toşca, Breeveld, Ţucudean, Enceanu. Antrenor: Costel Gîlcă

CFR Cluj: Mincă – Jakolis, Larie, Carp, Camora – Deac, Muniru, Chanturia, Păun – Jazvici, Tade. Rezerve: Amadio, Vereş, Negruţ, Tiago Lopes, Pârv, Petruş, Kereki. Antrenor: Eugen Trică

_MG_7278

_MG_7279

_MG_7280

_MG_7289

_MG_7294

_MG_7298

_MG_7299

_MG_7302

_MG_7305

_MG_7306

_MG_7310

_MG_7311

_MG_7312

_MG_7323

_MG_7326

_MG_7329

_MG_7334

_MG_7346

_MG_7347

_MG_7360

_MG_7369

_MG_7371

_MG_7373

_MG_7380

_MG_7383

 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*