Ultimele Știri

VIDEO: Statul Islamic anunță că va ataca Rusia curând! Cum le răspunde Kremlinul teroriștilor

statul islamic

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a publicat o înregistrare video în care amenință că va ataca Rusia foarte curând, a anunțat grupul de monitorizare a website-urile islamiste SITE.

Al-Hayat Media Center, divizia media în limbi străine a Statului Islamic, a realizat și dat publicității o înregistrare video în limba rusă în care se afirmă: „Curând, foarte curând, sângele se va întinde ca un ocean„, a menționat SITE.

Rusia a lansat o campanie aeriană în Siria la 30 septembrie în sprijinul forțelor președintelui Bashar al-Assad împotriva grupărilor teroriste, între care și organizația jihadistă Statul Islamic. Occidentul acuză însă Rusia că bombardează mai mult poziții ale opoziției moderate siriene.

Anterior, gruparea SI a mai lansat apeluri la atacarea Statelor Unite și a Rusiei ca ripostă după loviturile aeriene asupra pozițiilor jihadiștilor din Siria.

Oficiali din serviciile de spionaj occidentale estimează că gruparea jihadistă a plasat o bombă în avionul Airbus A321-200 al companiei ruse Metrojet (cunoscută și sub numele de Kogalâmavia), prăbușit pe 31 octombrie în peninsula egipteană Sinai.

La bord se aflau 217 pasageri (214 ruși și 3 ucraineni) și 7 membri ai echipajului. După pierderea contactului radar avionul a intrat într-un picaj abrupt. Anterior, comandantul transmisese turnului de control că are probleme cu echipamentele de comunicație.

”Serviciile de securitate ruse vor analiza înregistrarea video difuzată joi de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) în care aceasta amenință că va ataca Rusia foarte curând”, a anunțat joi seară purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Nu cunosc autenticitatea acestei înregistrări video, dar în orice caz aceasta va fi, indubitabil, analizată de serviciile noastre speciale (de securitate)”, a declarat Peskov.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*