Ultimele Știri

Statele Unite, deschise la discuții cu Moscova asupra Siriei

obama putin

Statele Unite sunt deschise la discuții cu Rusia legate de Siria, a afirmat joi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, într-un moment în care Washingtonul este tot mai îngrijorat de creșterea prezenței militare a Moscovei în această țară distrusă de război, scrie AFP.

 Washingtonul este pregătit să angajeze „discuții tactice și practice” cu rușii, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului american, Josh Earnest, fără să precizeze dacă acestea vor fi purtate de civili sau de militari și la ce nivel.

Cooperarea militară americano-rusă a fost suspendată în 2014 din cauza conflictului ucrainean.

Rusia oferă sprijin militar și diplomatic regimului de la Damasc și și-a întărit în ultimele zile prezența în provincia siriană Latakia, fief al președintelui Bashar Al-Assad. Washingtonul a denunțat aceste acțiuni, în timp ce Moscova a lansat un apel pentru „o veritabilă consolidare a eforturilor” împotriva organizația Statul Islamic (SI).

„Am afirmat clar că dacă acțiunile militare ale Rusiei în Siria servesc la susținerea regimului Assad, ele sunt destabilizatoare și contraproductive”, a declarat Josh Earnest.

Cu toate acestea, a adăugat el, Statele Unite vor primi favorabili contribuții „constructive” din partea Moscovei la coaliția internațională contra jihadiștilor ultraradicali din SI.

„Este motivul pentru care suntem deschiși la discuții tactice, practice cu rușii pentru a întări obiectivele coaliției anti-SI și a asigura securitatea operațiunilor sale”, a mai spus Josh Earnest.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Barack Obama a rămas însă evaziv în ce privește propunerea formulată de Rusia de a avea un dialog „de la militari la militari” asupra Siriei.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*