Stat Islamic amenință cu noi atacuri teroriste. Care sunt țările vizate

  • Nicoleta Ungureanu
  • 6 septembrie 2016
  • Externe

Gruparea teroristă Stat Islamic (SI) ameninţă cu comiterea de noi atacuri teroriste în paginile noii sale reviste online Rumiyah, editată în engleză, franceză, germană, turcă, rusă, indoneziană şi paştună, informează marţi EFE.

Primul număr al revistei se numește ”Rumiyah”, care înseamnă Roma, și are pe copertă fotografia unui presupus combatant SI cu o centură cu explozibili, cu mesajul ”nu vom pune capăt jihadului până când nu vom ajunge sub măslinii din Roma”.

În vizorul teroriștilor se află și Australia, aceasta fiind ameninţată într-un articol despre un presupus militant al Stat Islamic, identificat drept Abu Mansur Emigrantul, de origine libaneză însă rezident în Australia, care a murit recent într-un oraş din Siria pe când lupta alături de jihadişti, conform știripesurse.

”Ucideţi pe străzile din Brunswick, Broadmeadows, Bankstown şi Bondi”, insistă autorul articolului, în numele Stat Islamic.

Primul număr al revistei conține și un interviu cu emirul aşa-numitului Birou Central al SI de Investigaţii a Plângerilor, a cărui misiune este de ”a elimina nedreptăţile făcute supuşilor şi soldaţilor Stat Islamic”.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *