Ultimele Știri

Starea de sănătate a Regelui Mihai I este într-o continuă degradare

regele mihai

Protosinghelul Caliopie, responsabilul pentru Catedrala Regală de la Curtea Argeş, a vorbit, într-un interviu pentru presa locală, despre scenariul înmormântării regelui Mihai, precizând că principele Radu Duda i-a transmis că starea de sănătate a fostului suveran este într-o continuă degradare.

Responsabilul pentru construcţii şi probleme de patrimoniu în cadrul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului a declarat, pentru Jurnalul de Argeş, că încă din toamna anului trecut s-au făcut scenarii pentru înmormântarea unui membru marcant al Casei Regale, toată lumea crezând că este vorba de rege.

“Vă spun sincer că un scenariu am făcut pentru unul din membrii marcanţi ai Casei Regale, fie regele, fie regina. După semnalele date, noi am crezut că acest scenariu se va adresa regelui. S-a întâmplat cum ştiţi. Am făcut anumite scenarii încă din toamna anului trecut”, a declarant Caliopie.

Protosinghelul Ichim Caliopie a mai afirmat că principele Radu Duda i-a transmis că starea de sănătate a regelui Mihai este într-o continuă degradare, existând posibilitatea ca acesta să moară până la sfârşitul acestui an sau până la începutul anului viitor. Acest lucru, mai spune reprezentantul Arhiescopiei Argeşului şi Muscelului, poate fi intuit şi prin prisma faptului că regele nu a putut participa la înmormântarea reginei Ana.

“Am vorbit chiar eu personal cu principele Radu care mi-a explicat că starea de sănătate a regelui este într-o continuă degradare. Adică posibilităţile fizice scad pe zi ce trece. El nu poate să estimeze în mod concret, pentru că nu poate să o facă, când va fi acest deznodământ. Dar semnalele nu sunt pozitive aşa încât, din nefericire, anul acesta poate să se încheie şi cu celălalt eveniment. Dacă nu anul acesta, atunci poate la începutul anului următor.

Nu ştim exact. Până la urmă, noi credem în Dumnezeu şi Dumnezeu este cel care hotărăşte. Este şi de intuit treaba asta, având în vedere că regele nu a putut să participe la evenimentul major, ultim din viaţa femeii iubite şi a mamei copiilor lui. Am convingerea că dacă ar fi putut cu adevărat să participe la acest eveniment, cu siguranţă Regele Mihai participa”, a mai spus Caliopie.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*