Ultimele Știri

Spectacolul „ActOrchestra“ în premieră la Teatrul Naţional din Bucureşti

În această seară un eveniment deosebit va avea loc la Teatrul Naţional din Bucureşti. Horia Suru va regiza „ActOrchestra“, un teatru muzical care nu e musical. Actorii Petre Ancuţa, Florin Călbăjos şi Emilian Mârnea vor urca pe scena Sălii Mici, pe 17 septembrie, unde vor „lupta“, cu ajutorul instrumentelor muzicale, pentru supremaţia scenei.

Orchestra va avea şansa de a transforma concertul într-un spectacol de teatru, realizand treceri spontane de la rock la muzică clasică. Acest spectacol face parte din programul 9G, care este derulat prin Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava“ şi se adresează tinerilor creatori de teatru.

Programul se desfăşoară în Sala Mică, spaţiu destinat exclusiv tinerilor artişti. În urma unui concurs de proiecte, la care au fost înscrise 42 de titluri, echipa de selecţie, din care au făcut parte Ilinca Tomoroveanu, Cristiana Gavrilă, Maşa Dinescu şi Violeta Popa, au reţinut şapte dintre ele, pentru a intra în repetiţii: „Copii de aruncat“, după romanul lui Ryu Murakami, dramatizat şi regizat de Doru Drăgoi; „ActOrchestra“ – teatru muzical care nu e musical, regia Horia Suru; „DISTOPIE. shakespeare. REMIX”, regia Catinca Drăgănescu; „Dragoste în patru tablouri“ de Lukas Baerfuss, în regia Elenei Morar; „Organic după Inutil“ de Saviana Stănescu, în regia lui Andrei Măjeri; „Piesă pentru frate şi soră“ de Tennessee Williams, în regia lui Iris Spiridon; „Ziua în care nu se cumpără nimic“ de Kim Atle Hansen, în regia lui Horia Suru.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*