Ultimele Știri

Spania și Italia cer un registru al pasagerilor

Miniștrii spaniol și italian de interne au insistat sâmbătă asupra necesității de a înființa în Europa un registru comun al pasagerilor companiilor aeriene (PNR), blocat în Parlamentul European, pentru a lupta mai eficient împotriva terorismului și a formele grave de criminalitate, transmite AFP.

‘Cei doi miniștri sunt de acord să sublinieze consecințele pozitive ale punerii în practică a Directivei registrului numelui pasagerilor (Passenger Name Record, PNR)’, a afirmat ministrul spaniol de interne, Jorge Fernandez Diez, la finalul unui dineu de lucru cu omologul său italian, Angelino Alfano.

Această directivă, datând din 2011, prevede crearea unui registru european cu datele pasagerilor companiilor aeriene unde să fie căutate, înainte de intrarea pe teritoriul european, persoanele considerate periculoase.

Guvernele europene insistă în legătură cu crearea unui PNR după modelul celor încheiate cu Statele Unite, Canada și Australia. Până în prezent, aproape 15 țări s-au dotat cu sisteme naționale. Parlamentul European solicită însă în prealabil adoptarea unei legislații europene asupra protecției datelor personale. Dezbaterile sunt blocate din 2011.

Cei doi miniștri ‘și-au exprimat încrederea că PE va trece cât mai curând la deblocarea procedurii’, în vederea adoptării directivei europene. Ei au subliniat că este vorba despre un instrument principal de luptă împotriva jihadismului și a formelor grave de criminalitate’, potrivit unui comunicat dat publicității la Madrid.

Miniștrii de interne din șase țări europene (G6) reuniți la începutul lunii noiembrie la Paris au căzut de acord să apere în fața Parlamentului European sistemul de colectare a datelor furnizate de călători companiilor aeriene (PNR), în cadrul luptei antiteroriste. Este vorba despre miniștrii din Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Polonia și Spania, reamintește AFP.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*