Ultimele Știri

Șova anunță că nu își va da demisia și nici premierul Ponta nu ar trebui să facă asta

Dan Șova

Senatorul Dan Şova a declarat luni, la ieşirea de la ICCJ, că nu îşi va da demisia şi că nici premierul Victor Ponta, alături de care este judecat în cazul „Turceni-Rovinari”, nu ar trebui să demisioneze, arătând că întotdeauna a respectat Constituţia şi că nu are emoţii pentru dosarul său, relatează Mediafax.

Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a analizat, luni, la primul termen din dosarul „Turceni-Rovinari”, măsurile asiguratorii şi preventive dispuse de procurori, senatorul Dan Şova fiind trimis în judecată cu măsura controlului judiciar.

Discuţiile în dosar, care au avut loc cu uşile închise, au durat aproximativ o oră, senatorul Dan Şova declarând, la ieşirea din sediul ICCJ, că a cerut ridicarea controlului juridiciar, fără a face alte precizări.

Întrebat dacă are emoţii în privinţa judecării dosarului, Şova a spus că nu are niciun fel de emoţie, pentru că-şi va prezenta argumentele, după care magistratul va lua o decizie în cazul său.

Întrebat dacă el crede că Victor Ponta îşi va da demisia din funcţia de premier, după trimiterea dosarului în instanţă, Dan Şova a spus că nu vede de ce primul ministru ar face acest lucru. Dan Şova a mai spus, răspunzând unei întrebări, că nu îşi va da demisia din funcţia de senator.

Dan Şova a mai arătat că nu-l derajează interdicţia stabilită de procurori de a lua legătura cu premierul Victor Ponta, adăugând că dosarul se dezbate în sala de judecată.

Întrebat cum vede faptul că „Ungaria ne arată cu degetul”, respectiv că suntem prima ţară al cărei premier în funcţie este trimis în judecată, Şova a răspuns: „Prin prisma prezumţiei de nevinovăţie reglementată de Constituţia României”.

De asemenea, Dan Şova a spus, răspunzând unei întrebări, că a respectat întotdeauna Constituţia României.

Şova a mai arătat, întrebat dacă se consideră vinovat de faptul că Victor Ponta are probleme după ce a colaborat cu cabinetul său de avocatură: „Îmi pare rău, s-a interpretat că ar avea vreo legătură….”.

Premierul Victor Ponta nu a fost la ICCJ, el fiind prezent la şedinţa Comitetului Executiv al PSD, care a votat, în unanimitate, sprijinul pentru menţinerea la guvernare cu Victor Ponta premier.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*