Ultimele Știri

Soţia lui Sorin Frunzăverde audiată de procurori

Parchetul General a descins astăzi la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița, acolo unde sunt suspiciuni de fapte de corupție.

Din primele informații, decanul unei facultăți ar fi fost prins în flagrant în timp ce primea mită de la studenți pentru trecerea examenelor. În schimbul a 300 de lei, profesorul trebuia să-l promoveze pe student la un examen.

În total, au loc 18 percheziţii la domiciliile profesorilor vizaţi şi la universitate. Vizaţi de ancheta procurorilor sunt şi alţi profesori ai universităţii.

Conform comunicatului remis presei de Ministerul Public, procurorii „efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea unor infracționi de abuz în serviciu, fals intelectual, luare de mită și dare de mită săvârșite de către cadre didactice universitare și studenți, constând în condiționarea promovării examenelor de primirea unor sume de bani, chiar și în condițiile în care studenții nu se prezentau la examen, precum și tranzacționarea unor lucrări de licență elaborate/susținute în anii anteriori contra unor sume de bani percepute de la cursanți cuprinse între 300-400 euro pe lucrare”.

Ancheta a început anul trecut și a monitorizat profesori despre care existau informații că vând examene sau intervin pentru „rezolvarea” de examene. Sunt anchetați șapte profesori care în repetate rânduri ar fi primit bani sau ar fi intervenit.

Potrivit primelor informaţii, studenţii dădeau între 50 şi 100 de euro pentru a trece examenele, iar uneori, probele se susţineau în cabinetul decanilor.

La conducerea universităţii se află Doina Frunzăverde, soţia lui Sorin Frunzăverde, preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

La universitatea reșițeană au mai avut loc acțiuni ale oamenilor legii în trecut, fiind ridicate mai multe probe din cabinetele cadrelor didactice.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*