Ultimele Știri

Sorin Oprescu decorat cu Legiunea de Onoare și proteste la Ambasada Franței

În timp ce Sorin Oprescu era decorat la Ambasada Franţei, cu Legiunea de Onoare, peste 100 de bucureșteni protestau împotriva deciziei reprezentanței diplomatice de a acorda primarului cea mai înaltă distincție civilă și militară franceză.

Secretarul de stat francez pentru Veterani şi Memorie Jean-Marc Todeschini i-a oferit, în această seară, în cadrul unei ceremonii, însemnele de Cavaler al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare lui Sorin Oprescu. În același timp în fața Ambasadei Franței zeci de bucureșteni s-au adunat pentru a lua act împotriva edilului care a distrus patrimoniul capitalei.

„Sunt foarte revoltat de alegerea ambasadei Franței de a acorda o distincție pe care o consider de fapt o disfuncție îcazul acestei reprezentanțe diplomatice în Romania. Nu am văzut o strategie de dezvoltare a Bucureștiului din punct de vedere al transportului, din punct de vedere al confortului cetățeanului citadin, nu am văzut un act pozitiv în ceea ce privește planul urbanistic al Bucureștiului, am văzut mai repede distrugeri, nu îmbunătățiri, am văzut lucrări de o calitate îndoielnică. Acestora se adaugă imensul buget al Capitalei care se duce pe apa sâmbetei fără să vedem soliditate în dezvoltarea orașului”, a spus unul dintre participanți la protest.

Protestatarii s-au manifestat în mod pașnic, purtând pancarte cu mesaje legate de distrugerea sistematică a patrimoniului arhitectural al Capitalei, de uciderea câinilor fără stăpân, de evacuarea ilegală a peste 1.000 de oameni din zona Buzeşti-Berzei în timpul iernii 2011, de aprobarea unor construcţii ilegale în numeroase zonele protejate şi distrugerea unor repere ce ţin de memoria comunităţii etc.

Aceștia alături de alte sute de bucurește au semnat și o scrisoare deschisă intitulată ”Fără onoare”, împotriva decernării distincției ”Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare” de la statul francez, primarului Capitalei, pe care o puteți citi mai jos, de ce nu, să o semnați.

În consecință, Sorin Oprescu a comentat despre faptul că mai mulţi bucureşteni nu sunt de acord cu faptul că a fost decorat cu Legiunea de Onoare, afirmând că „asta-i democraţie, unii gândesc într-un fel, mai puţini gândesc în alt fel, unanimităţile probabil că nu mai fac bine de foarte mulţi ani”.

GALERIE FOTO:

Protest Ambasada Franței Sorin Oprescu

Protest Ambasada Franței Sorin Oprescu

Protest Ambasada Franței Sorin Oprescu

Protest Ambasada Franței Sorin Oprescu

Protest Ambasada Franței Sorin Oprescu

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*