Ultimele Știri

SONDAJ: Va fi Grecia scoasă din zona euro?

Grecia se confruntă cu o situație politică și economică dificilă, și se află la un pas de a părăsi zona euro. Liderii europeni au ieșit la rampă cu amenințări și au anunțat că vor lăsa Grecia să părăsească zona euro dacă partidul Syriza va câștiga alegerile. 

Liderii Syriza doresc anularea măsurilor de austeritate și renegocierea pachetului de sprijin financiar, prin care troika formată din Uniunea Europeană (UE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) a pus la dispoziţia Greciei bailout-uri în valoare de 250 de miliarde de euro.

Grecia se poate confrunta însă cu falimentul dacă nu va mai primi sprijin din partea partenerilor europeni, elenii având deja probleme în achitarea datoriilor către creditori.

Între anii 2008 şi 2015, produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor a scăzut, ajustat cu inflaţia, cu 30%, ajungând la 18.000 de euro, potrivit EUobserver. Aceasta evoluţie este comparabilă cu o prăbuşire a standardelor de viaţă de la nivelul statului Israel, la cel al Libiei, spre exemplu.

În topul celor mai competitive state din lume, Grecia a căzut de pe poziţia 67 pe 81, sub Ucraina sau Algeria.

Pensiile au fost reduse, în medie, cu 40 de procente, majoritatea beneficiilor de şomaj se acordă pe o perioadă de cel mult 12 luni, iar preţurile medicamentelor compensate a crescut cu 30%

În urma tensiunilor politice la nivel local și european Grecia ar putea părăsi zona euro în acest an.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*