Ultimele Știri

Şoferul şi consilierul personal al lui Gabriel Oprea, audiaţi la Parchetul Tribunalului Bucureşti

oprea

Consilierul personal al lui Gabriel Oprea şi şoferul care conducea maşina vicepremierului în seara accidentului în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină sunt audiaţi la Parchetul Tribunalului Bucureşti, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Sursele citate au mai precizat că, în această anchetă, procurorii au primit informaţiile solicitate de la Distrigaz, care făcea lucrări pe strada Ştirbei Vodă, unde poliţistul a căzut cu motocicleta într-o groapă, şi parţial de la Primăria Municipiului Bucureşti.

De la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) s-au primit răspunsuri şi sunt solicitate în continuare noi informaţii, fiind în curs o comunicare interinstituţională continuă, au mai precizat sursele citate.

Anterior, surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că, deşi procurorii au solicitat, în mod expres, reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne nu au pus la dispoziţia Parchetului Tribunalului Bucureşti nici traseul pe care coloana oficială a lui Gabriel Oprea l-a avut în seara zilei de 20 octombrie şi nici documentele pentru constituirea dispozitivului.

Până acum, pe masa procurorilor a ajuns numai lista persoanelor care s-au aflat în coloana oficială. În acest sens, în maşină cu ministrul Afacerilor Interne se aflau trei persoane, şoferul şi un angajat, au precizat sursele citate.

Ministrul Gabriel Oprea anunţa, luni, în cadrul unei declaraţii de presă: „MAI şi structurile subordonate acordă sprijin activ pentru desfăşurarea anchetei şi vom pune în continuare la dispoziţia Parchetului toate documentele şi informaţiile solicitate”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*