Ultimele Știri

Şoferii românii amendaţi într-un stat UE nu vor scăpa de amenzi

amenzi rutiere

Statul român va crea o instituţie şi proceduri cu ajutorul cărora șoferii români care vor încălca legislaţia rutieră atunci când se află pe teritoriul unui alt stat european vor plăti sancţiunile.

Comisia Europeană a aprobat o Directivă (413/2015) care reglementează modalitatea prin care statele membre vor face schimburi de informaţii privind încălcările normelor de circulație care afectează siguranța rutieră. Se urmăreşte astfel ca şoferii indisciplinaţi, ce comit infracţiuni rutiere pe raza unor state membre, altele decât ţara de origine, să fie amendaţi. Statele membre trebuie să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma directivei până la 6 mai 2015. 

Directiva vine în contextul în care raportele Comisiei au aratat că până acum, urmare a procedurilor complicate şi a vidului legislativ, sancțiunile de natură financiară pentru anumite încălcări ale normelor de circulație nu sunt executate adeseori atunci când încălcările respective au fost săvârșite cu un vehicul înmatriculat în alt stat membru decât cel în care s-a săvârșit încălcarea. „Uniunea urmărește o politică de îmbunătățire a siguranței rutiere, având ca obiectiv reducerea deceselor, a vătămărilor corporale și a daunelor materiale. Un element important al acestei politici îl constituie aplicarea consecventă a sancțiunilor pentru încălcările normelor de circulație săvârșite în Uniune care pun în pericol în mod semnificativ siguranța rutieră”, se arată în expunerea de motive a Regulamentului.

Ce nu trebuie să faceţi pe drumurile publice comunitare

Directiva se aplică şoferilor care se fac vinovaţi de exces de viteză; nefolosirea centurii de siguranță; nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului; conducerea sub influența alcoolului;  conducerea sub influența drogurilor nefolosirea căștii de protecție; utilizarea unei benzi interzise şi folosirea ilegală a unui telefon mobil sau a altor dispozitive de comunicare în timpul conducerii. 

Cum funcţionează sistemul

La baza Direcţiei stă ideea că statele trebuie să poată să facă schimb de informaţii într-un mod sigur. Astfel, potrivit noilor reglementări, la nivelul fiecărui stat membru trebuie să fie creat un aşa numit  „punct național de contact”, adică o autoritate competentă desemnată pentru schimbul de date privind înmatricularea vehiculului. Aici vor exista baze de date  privind vehiculele înmatriculate în respectivul stat, dar şi datele privind proprietarii sau deținătorii vehiculelor. În acest mod, statul membru în care s-a săvârșit infracţiunea va putea intra în posesia informaţiilor necesare pentru a stabili persoana răspunzătoare pentru încălcările normelor de circulație. „Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a asigura realizarea schimbului de informații prin mijloace electronice interoperabile, fără să aibă loc un schimb de date între alte baze de date care nu sunt utilizate în scopul prezentei directive. Statele membre se asigură că acest schimb de informații se realizează în mod sigur și eficient din punctul de vedere al costurilor”, se arată în directivă.

Cum veţi fi amendaţi 

Şoferii suspectaţi că au încălcat legea rutieră în afara statului european de origine vor primi la domiciul o scrisoare de informare de la autorităţile statului membru pe raza căreia a efectuat infracţiunea. Scrisoarea, redactată în limba şoferului suspect, va include, în conformitate cu dreptul intern, orice informații relevante, în special natura respectivei încălcări a normelor de circulație care afectează siguranța rutieră, locul, data și ora la care a fost săvârșită, o trimitere la dispozițiile aplicabile (inclusiv titlul acestora) din dreptul intern care au fost nerespectate și sancțiunea aferentă, precum și, după caz, date privind dispozitivul utilizat pentru constatarea încălcării.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*