Ultimele Știri

Situație îngrijorătoare pentru România! Rata mortalității a crescut la 11,7 persoane la 1.000 de locuitori, în 2015

Rata mortalității în România se află într-o continuă creștere, în anul 2015 ajungând la 11,7 persoane la 1,000 de locuitori, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).

”În anul 2015 au decedat 260.997 de persoane, cu 6.206 persoane mai mult decât în anul 2014, respectiv cu 2,4% (3,0% în mediul urban și 2,0% în mediul rural). Rata mortalității generale a fost de 11,7? în anul 2015 față de 11,4? în anul precedent. Numărul persoanelor decedate în rândul copiilor (0-4 ani) și tinerilor scade în anul 2015 comparativ cu anul 2014, cea mai mare scădere înregistrându-se la grupa de vârstă 20-24 ani (-7,7%)”, menționează INS.

Potrivit INS, o creștere semnificativă a numărului de decese s-a înregistrat la grupa de vârstă 15-19 ani.

”Valorile absolute ale numărului decedaților din primii ani de viață se mențin ridicate pentru grupa de vârstă 0-4 ani, mai ales în primul an de viață, și nu sunt depășite decât începând cu grupa de vârstă 35-39 ani. În mediul rural s-au înregistrat cu 13,1% mai multe decese decât în mediul urban. În anul 2015, față de anul 2014, numărul deceselor în rândul populației feminine a fost mai mare cu 2,9%, mai ales în mediul urban, dar fără să atingă numărul deceselor din rândul populației masculine. Doar femeile în vârstă de peste 75 ani au decedat în număr mai mare decât bărbații din aceeași grupă de vârstă”, informează institutul, potrivit Agerpres.

Cele mai adesea, decesele au fost cauzate de bolile aparatului circulator, în proporție de 58,9%.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*