Simona s-a calificat în sferturile de finală, de la Miami Open

halep

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale Miami Open, după 6-3, 6-4, cu Heather Watson.

Jucătoarea Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, s-a calificat în sferturile de finală ale Miami Open, după ce a învins-o, luni, cu scorul de 6-3, 6-4, pe britanica Heather Watson, locul 69 WTA.

Partida a durat o oră şi 29 de minute.

Halep a avut probleme în debutul meciului, deoarece Watson a jucat curajos, ofensiv, variat, cu veniri la fileu, cu scurte. Sportiva britanică a câştigat pe serviciul numărului 5 mondial în primul ghem, apoi Halep a avut nevoie de şase mingi de break pentru a egala la 1. Watson a făcut rebreak şi a mai câştigat un ghem, ridicând scorul la 3-1 pentru ea. Din acest moment, Halep a câştigat cinci ghemuri la rând, nu înainte ca antrenorul Darren Cahill să-i „corecteze” forţa şi amplitudinea loviturilor. Apărându-se bine şi punctând rar, dar cu efect asupra încrederii adversarei, Halep şi-a trecut în dreptul ei primul set, cu 6-3, după 41 de minute.

Între seturi, Watson şi-a luat o pauză de peste 10 minute pentru a merge la vestiare. Britanica a revenit pe teren cu o evoluţie mai bună şi a ţinut aprope de Halep până la 2-2. Românca a făcut prima break-ul în setul secund, Watson a egalat pe serviciul rivalei, dar Halep a obţinut şi ea un rebreak. În pauza de 4-3, Simona Halep a apelat din nou la mesajele liniştitoare ale lui Cahill. „Relaxează-te, doar joacă, nu te gândi la altceva, pentru că totul e în regulă”, i-a spus australianul. Şi setul al doilea a curs mai departe în mod liniştit pentru Halep, care s-a impus cu 6-4, după ce Watson a mai câştigat un ghem.

În faza următoarea, Halep va evolua cu poloneza Agnieszka Radwansha, locul 2 WTA, sau cu sportiva elveţiană Timea Bacsinszky, locul 20 WTA şi cap de serie 19.

Calificarea în sferturile de finală este recompensată la Miami Open cu 128.215 dolari şi 215 puncte WTA.

Simona Halep este semifinalistă la ediţia precedentă a turneului de categorie Premier Mandatory de la Key Biscayne, având de apărat 390 de puncte.

Tot luni, în optimi, Monica Niculescu, locul 33 WTA şi cap de serie numărul 32, va juca împotriva unei alte sportive din Marea Britanie, Johanna Konta, locul 23 WTA şi cap de serie numărul 24, iar Irina-Camelia Begu, locul 35 WTA, va evolua cu americanca Madison Keys, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 22.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *