Simona Halep, tot mai aproape de un nou trofeu! Calificare în sferturi la Cincinnati

simona halep

Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului de la Cincinnati după o victorie categorică în fața Dariei Gavrilova. Românca nu a avut emoții și a trecut de adversara sa în două seturi, scor 6-1, 6-2.

Singurul moment în care Gavrilova a condus a fost în debutul setului secund, Simona reluând conducerea la 2-1 și terminând în cele din urmă cu 6-2.

Victoria Simonei Halep în fața Dariei Gavrilova este a doua în ultimele trei săptămâni, acesta învingându-o și în turul doi la Montreal, scor 6-2, 6-3.

„M-a deranjat soarele şi a trebuit să fiu atentă cu ea, ştiam că trebuia să fiu agresivă, mi-am deschis bine unghiurile, serviciul a funcţionat bine, chiar şi al doilea serviciu, dar mai am de lucrat la retur. Este minunat să joc aici, vă mulţumesc şi vă aştept şi mâine”, a declarat Halep, imediat după meciul disputat pe o temperatură de 28 de grade Celsius.

Pentru un loc în semifinale, Halep se va duela cu Agnieszka Radwanska sau Johanna Konta.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *