Ultimele Știri

Simona Halep, tot mai aproape de Maria Şarapova în clasamentul WTA

Simona Halep vs Serena Williams la Miami Open

După parcursul glorios în cadrul turneelor americane, Simona Halep s-a apropiat la doar 319 de puncte de Maria Şarapova şi are şanse mari s-o depășească pe rusoaică în perioada următoare.

Simona Halep se menţine pe locul al treilea în clasamentul WTA, cu 7571 de puncte, în timp ce Şarapova are 7890. Cele două jucătoare însă sunt la mare distanţă de liderul Serena Williams. Totuşi, românca are un avans considerabil, de peste 1.500 de puncte, faţă de următoarea clasată Petra Kvitova.

Simona Halep a decis că nu va evolua pentru România la Fed Cup în duelul cu echipa Canadei, însă se va deplasa la Stuttgart, unde are toate şansele să ajungă pe locul secund în ierarhia mondială, fiindcă Şarapova are de apărat 470 de puncte, având în vedere că a câştigat turneul anul trecut, iar Simona a fost eliminată din turul secund şi are de apărat doar 1 punct.

În clasamentul pe acest an, cel care stabileşte participantele la Turneul Campioanelor, Serena Williams a revenit pe primul loc, cu 3390 de puncte, Simona Halep fiind a doua, cu 3000 de puncte. Maria Şarapova este a treia, cu 2010 puncte. Finalista de la Miami, Carla Suarez Navarro a urcat pe 4, peste Karolina Pliskova.

Irina Begu la Miami

Irina Begu, a doua româncă din clasamentul WTA, este pe locul 36, o treaptă mai jos faţă de acum două săptămâni. Monica Niculescu a urcat opt locuri şi se află acum pe 62, Alexandra Dulgheru a progresat şi ea patru locuri, fiind pe 68.

Andreea Mitu se menţine pe 107, în timp ce Sorana Cîrstea a reuşit, după mult timp, o urcare în clasament. Aceasta a ajuns pe locul 143, de pe 147.

La dublu, Monica Niculescu a urcat cinci locuri şi este pe 44, Raluca Olaru a urcat trei poziţii, pe 58, iar Irina Begu a coborât una, fiind pe 60.

Top 10 WTA:

1. Serena Williams 9981 puncte
2. Maria Sharapova 7890
3. Simoan Halep 7571
4. Petra Kvitova 6060
5. Caroline Wozniaki  4675
6. Ana Ivanovic 4200
7. Eugenie Bouchard 4122
8. Ekaterina Makarova 3420
9. Agnieska Radwanska 3385
10. Carla Suarez Navarro 3340

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*