Ultimele Știri

Simona Halep s-a calificat în sferturi la Cincinnati după un meci maraton

halep

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati, după ce a învins-o în optimi pe germanca Andrea Petkovic, scor 4-6, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 40 de minute.

Simona a avut parte de un meci greu însă ambiția și dăruirea pe teren au făcut diferența în setul decisiv. Halep a trecut prin momente grele în setul doi, când a salvat mingi de break la 1-0 pentru Petkovic, într-o perioadă în care adversarei îi funcționa jocul perfect. Apoi, în manșa decisivă, Halep s-a aflat mereu în controlul partidei.

Simona a încheiat partida din optimi, a 6-a contra Andreei, fără vreo dublă greșeală, cu trei ași și un procentaj de 69% al primului serviciu. A salvat 13 mingi de break din 17 și a realizat 6 break-uri din 14 șanse. Returul ei a mers bine (26 de puncte câștigate din 44), chiar dacă pe primul serviciu al nu a realizat atât de multe puncte pe cât și-ar fi dorit: 40 din 71, adică 56%.

În sferturi, Simona va da piept cu Anastasia Pavlyuchenkova(locul 34 WTA), jucătoare în faţa căreia românca nu a cunoscut gustul înfrângerii. Rusoaica a beneficiat de abandonul Victoriei Azarenka, în optimi.

Cele două s-au întâlnit în patru rânduri, trei dintre partide având loc în 2013 şi una în 2012. Bilanțul: patru meciuri, patru victorii pentru Halep.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*