Ultimele Știri

Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Shenzhen

halep

Jucătoarea de tenis Simona Halep (locul 4 în clasamentul mondial) a câştigat, luni, meciul cu sârboaica Jelena Jankovic (locul 54 WTA), scor 6-1, 3-6, 6-3, în primul tur al turneului de la Shenzhen, China, disputat pe suprafaţă dură.

Partida a durat o oră şi 48 de minute. Halep a început cu trei break-uri rapide şi conducea cu 5-0. În actul secund, Simona a fost puţin ezitantă, iar Jankovic s-a distanţat la 4-2 şi apoi 5-3, pentru a trimite jocul în decisiv. Sârboaica a reuşit break-ul în primul game al ultimului set, dar românca şi-a recăpătat agresivitatea şi a întors scorul (2-1). Apoi, Jankovic a avut o problemă la picior şi a primit îngrijiri medicale la scorul de 6-1, 3-6, 3-2 pentru Halep şi 30-30. Dupa reluarea jocului, Halep a reuşit imediat break-ul şi nu a mai cedat avantajul până la final.

„Sunt fericită că am revenit şi am jucat bine pe final. Mă simt bine aici şi vreau să câştig cât mai multe meciuri!”, a spus Halep după meci.

Simona Halep nu a reuşit niciun as şi a comis două duble greşeli, iar procentajul primului serviciu a fost de 63% (71% dintre puncte câştigate cu prima minge, 52% cu a doua). Românca a făcut patru break-uri şi a cedat serviciul de două ori.

În urma acestui rezultat, Simona Halep se află în avantaj cu 7-1 în privinţa confruntărilor directe cu Jelena Jankovic (31 de ani). Halep a câştigat turneul de la Shenzhen în 2015 şi a fost cotată cu a doua şansă la această ediţie, după poloneza Agnieszka Radwanska (locul 3 WTA), campioana en-titre.

În optimi la Shenzhen, Simona Halep va juca împotriva învingătoarea din partida Shuai Peng (China, 84 WTA) – Katerina Siniakova (Cehia, 52 WTA).

Pentru victoria de astăzi, românca şi-a asigurat 30 de puncte în clasamentul mondial şi 7.238 de dolari.

Halep va evolua şi pe tabloul de dublu al competiţiei din China, unde va face pereche cu Monica Niculescu împotriva dublului Natela Dzalamidze (96 WTA) / Veronika Kudermetova (97 WTA), din Rusia.

Turneul de tenis de la Shenzhen se desfăşoară în perioada 1-7 ianuarie şi este dotat cu premii totale în valoare de 750.000 de dolari.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*