Ultimele Știri

Simona Halep: Nu am nici o obligație față de nimeni din țara noastră

Simona Halep la Wimbledon 2015

Criticile în adresa Simonei Halep, o deranjează pe sportiva care va părăsi locul trei din ierarhia mondială, după eșecul de la Wimbledon.

Simona Halep se simte încolțită după eliminarea din primul tur al Grand Slam-ului din Londra, astfel că tenismena a făcut declarații tranșante în adresa celor care au atacat-o din țară.

„Nu am nici o obligație față de nimeni din țara noastră. În primul rând, joc pentru mine. Mă bucur enorm că am fani, care m-au susținut când mi-a fost mai greu, că s-au bucurat alături de mine când am cîștigat turnee. Copiii sunt apropiați de mine, le face plăcere să mă vadă”, a explicat Simona Halep pentru Gazeta Sporturilor.

Imediat după eliminarea prematură de la Wimbledon, zeci de editoriale scrise în presa sportivă din România și presa nternațională au deranjat-o pe constănțeancă. Prin urmare, Simona a decis să plece în vacanță imediat după competiția engleză fără ca să facă un popas pe acasă.

Iată câteva dintre pasajele în ca jurnaliștii noștri au criticat-o pe Halep:

„Fără să mă dau specialist în psi, i-aș propune să-și scoată din cap că e a 3-a din lume. Nu știu a câta e, nu e a 3-a…”, Radu Cosașu

„Graficul de joc al Simonei în primul şi singurul tur la Wimbledon 2015 a fost cel al unei jucătoare obişnuite, de Top 50. (…) Altfel, Simona Halep poate să rămână doar un miez de stea căzătoare a tenisului românesc”, Cristian Tudor Popescu

„Cu milioane de dolari în cont şi cu milioane de fani pe conturile reţelelor de socializare, o jucătoare de de tenis de top este paradoxal din ce în ce mai singură în jungla WTA. Singurele ei conexiuni cu exteriorul sunt firele invizibile ale aparatelor de PR şi marketing, iar semnalele primite în astfel de cazuri sunt de multe ori artificiale. Înstrăinarea se instalează lent”, Costin Ștucan

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*