Simona Halep, nominalizată la titlul de „Jucătoarea lunii mai” de către WTA

  • Adelina Mitrache
  • 7 iunie 2016
  • Sport

Garbine Muguruza, Serena Williams şi Simona Halep au fost nominalizate, marţi, de site-ul WTA, pentru titlul de „Jucătoarea lunii mai”. Câştigătoarea va fi anunţată vineri, 10 iunie, în urma voturilor fanilor, pe site-ul wtatennis.com.

În luna mai, Simona Halep (24 de ani, locul 5 WTA) a câştigat turneul Premier Mandatory de la Madrid, pe zgură. În drumul spre trofeu, românca a trecut, pe rând, de Timea Bacsinszky (Elveţia, locul 10 WTA), Irina Begu (28 WTA), Samantha Stosur (Australia, poziţia a 14-a WTA) şi Dominika Cibulkova (Slovacia, locul 21 WTA).

Apoi, Halep a fost eliminată în turul 2 la Roma, de către australianca Daria Gavrilova (22 de ani), a 51-a jucătoare a lumii. La Openul Franţei de la Paris, Simona a fost învinsă în optimi, de către australianca Samantha Stosur (32 de ani, locul 14 WTA). Românca a avut un parcurs mai bun decât în 2015, când a fost eliminată în turul secund, dar mai slab decât în 2014, când a disputat finala competiţiei pe zgură. În urma rezultatelor din luna mai, Simona Halep a revenit în Top 5 mondial.

Iberica Garbine Muguruza (22 de ani, locul 2 în clasamentul mondial) este favorită la câştigarea distincţiei de „Jucătoarea lunii mai”, după ce a cucerit titlul de campioană la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al anului. Muguruza a scris istorie pentru ţara ei, fiind prima câştigătoare din Spania la Openul Franţei după 1998, precum şi prima jucătoare de tenis iberică clasată atât de sus în ierarhia mondială din decembrie 1996. În drumul spre trofeul de la Paris, Garbine a câştigat 14 seturi la rând şi a depăşit jucătoare precum Svetlana Kuznetsova (câştigătoare în 2009 la Roland Garros), Samantha Stosur (finalistă în 2010) şi Serena Williams (triplă campioană pe zgură franceză).

Americanca Serena Williams (34 de ani, locul 1 WTA) este noul lider al clasamentului intitulat „Road to Singapore”, pentru Turneul Campioanelor de la final de an. În luna mai, Serena a câştigat turneul WTA Premier de la Roma, disputat pe zgură, şi s-a oprit în finală la Roland Garros (scor 5-7, 4-6).
loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *