Simona Halep, despre ratarea calificării în finala de la Cincinnati

simona halep

Jucătoarea de tenis Simona Halep, aflată pe locul 4 în clasamentul mondial, a fost învinsă, sâmbătă, în semifinalele turneului WTA de la Cincinnati, scor 3-6, 4-6 de sportiva din Germania, Angelique Kerber. Chiar dacă a ratat accederea în finală, Halep s-a arătat mulţumită de cum a jucat.

„Simt că am ajuns din nou la un nivel bun. Nu vreau să fac o dramă din acest meci pentru că nu este aşa. Nu sunt foarte supărată. E normal să fiu supărată pentru că am pierdut, dar totodată sunt fericită de modul în care am jucat în finalul partidei”, a afirmat sportiva în vârstă de 24 de ani, potrivit site-ului WTA.

În setul secund, Halep a câştigat trei game-uri la rând după ce a fost condusă cu 0-4, însă pretinde că şi-a revenit prea târziu.

„Am fost cât pe ce să întorc scorul, dar mi-am revenit prea târziu. Kerber a fost mai bună şi a meritat să câştige. Cel mai important lucru este că am luptat până la final pentru fiecare minge. Chiar dacă am pierdut, simt că am fost la cel mai înalt nivel al meu”, a adăugat Halep.

În finala competiţiei, Angelique Kerber (locul 2 WTA) o va întâlni, duminică, de la 21:00, pe Karolina Pliskova (Cehia, locul 17 WTA).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *