Sibiu: Aproximativ 100 de oameni au protestat față de uciderea ursului

protest-urs-sibiu-site-3

Aproximativ 100 de oameni au protestat vineri seara în Sibiu demisia celor care au gestionat situația în ceea ce privește uciderea prin împușcare a puiului de urs care ajunsese în centrul orașului.

Protestul a început în Piața Sfatului, la ora 18, însă plecarea în marş a avut loc doar după ora 19, când s-au adunat în centrul oraşului aproximativ 100 de oameni, care au plecat, scandând, spre sediul Prefecturii Sibiu.

Protestatarii au scandat ”Demisia”, ”Asasinii”, ”Zeci şi zeci de incompetenţi au ucis un ursuleţ”, ”Români, ieşiţi şi ne sprijiniţi” sau ”IPJ, nu uita, asta este crima ta”, dar şi ”Plantăm, plantăm, urşii apărăm”. Aceștia cer crearea unui Serviciu de Urgenţă pentru Animale Sălbatice.

”Am venit cu gândul că lucrurile trebuie să se schimbe. Nu este în regulă ce s-a întâmplat. Consider că e nevoie de un protocol de intervenţie în astfel de situaţie. Este al doilea caz în cinci ani şi nu există protocol. Trebuie să existe personal care să ştie exact ce are de făcut şi un departament care să aibă resuersele potrivite pentru cazuri de felul acesta. Vorbim de puşti cu tranchilizant pentru cei abilitaţi să le folosească, cuşti, plase. Câtă vreme ursul stătea cu spatele nu trebuia să se tragă cu glonţ. Era momentul oportun să fie tranchilizant”, a declarat Oana Strugariu.

Protestatarii au cerut demisia celor care au gestionat situația și au decis uciderea ursului.

”Am venit să sensibilizăm opinia publică să se facă demersuri pentru crearea Serviciului de Urgenţă pentru Animale Sălbatice. Cerem demisia celor care au gestionat această situaţie de criză, adică vânătorul, şeful Poliţiei, prefectul şi văzut dacă nu sunt şi aspecte penale. Pentru că nu poţi să împuşti animale sălbatice pentru că aşa se trezesc unii care nu ştiu legislaţia. Văd că se încearcă să pună batista pe ţambal”, a spus Doru Apostol, participant la protest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *