Și-a drogat nora, a sechestrat-o, apoi a violat-o sub ochii nepoatei. Un român a fost condamnat în Franța

  • Adelina Mitrache
  • 1 aprilie 2016
  • Externe
inchisoare

Un român din Franţa, Victor Stan, în vârstă de 47 de ani, a fost condamnat joi, de o instanţă din Seine-et-Marne, la 15 ani de închisoare pentru violarea, răpirea, sechestrarea şi drogarea nurorii sale, în prezenţa fiicei de numai şapte ani a acesteia, relatează Le Parisien.

Faptele datează din mai 2014 şi s-au petreceut în localitatea Villeparisis, din departamentul Seine-et-Marne, aflat în nordul Franţei.

Potrivit procurorilor, românul a ameninţat femeia, pe nume Elena, cu un cuţit şi a luat-o cu forţa din Port-Royal, un cartier din Paris unde aceasta mergea la cerşit împreună cu fiica sa. A dus-o sub un pod din Villeparisis, unde, timp de patru zile a ţinut-o ostatică şi a violat-o, fără prezervativ, în condiţiile în care era infectat cu HIV. Totul s-a petrecut sub ochii nepoatei românului.

Procurorul însărcinat cu dosarul, Helene Collet, a subliniat cât de izolată era victima, absentă de la proces: “Nu avea pe nimeni apropiat în Franţa. Nu avea resurse financiare şi trăia cu familia soţului ei. Socrul său era în putere. O mai bătuse şi violase şi în 2012. O teroriza”.

Pentru a explica de ce tânăra nu a încercat să fugă în timpul călătoriei cu trenul de la Paris, de unde a fost luată cu forţa, până la Villeparisis, unde a avut loc violul, magistratul a subliniat: “Cine ar fi ajutat-o în tren?”. Mai mult, acuzatul a supravegheat-o în permanenţă, atât pe ea cât şi pe fiica ei, în timpul drumului “dintre podul sub care dormea şi parcarea magazinului unde cerşea”.

Victor Stan, care a muncit ca cioban în România, de la vârsta de şapte ani, a fost condamnat la închisoare prima dată la vârsta de 16 ani, pentru furt de cai. Sărăcia l-a împins să plece din ţară mai întâi în Italia, apoi în Franţa. El a trăit din cerşit.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *