Ultimele Știri

Sfârșitul erei Merkel? Cancelarul german și-ar putea încheia mandatul

Deși Angela Merkel era considerată ca fiind cel mai de succes politician, la începutul acestui an, lucrurile s-ar putea schimba drastic pentru aceasta, existând posibilitatea ca ”era Merkel” să ia sfârșit. De vină este criza refugiaților și a deciziilor pe care cancelarul le-a luat în cadrul acesteia, aducând multe critici din partea oamenilor.

În urma unei analize realizate de Financial Times, rezultă că pe măsură ce ţara se aşteaptă să primească peste un milion de solicitări de azil doar anul acesta, nemulţumirea populaţiei se acumulează şi cresc criticile la adresa Angelei Merkel, chiar din propriul său partid.

Mai mult decât atât, apropiați ai acesteia admit că este posibil acum ca ea să fie nevoită să îşi părăsească funcţia chiar înaintea alegerilor generale de anul viitor. Chiar dacă reuşeşte să îşi ducă până la capăt mandatul, ideea unei a patra administraţii Merkel, discutată intens în urmă cu câteva luni, pare acum imposibilă.

Se pare că guvernul lui Merkel a pierdut controlul situaţiei. Deși oficialii germani susţin public declaraţia ei în care spunea că „Putem face asta”, panica există: costurile se adună, serviciile sociale nu mai fac faţă, popularitatea Angelei Merkel în sondaje scade iar violenţa grupărilor de extremă dreapta ia avans. Der Spiegel a scris săptămâna aceasta că „Germania zilelor noastre este un loc în care oamenii se simt neîngrădiţi în a-şi exprima ura şi xenofobia”.

Pare că imaginea cu care apare acum, nu mai deține nimic din calmul şi controlul pe care Merkel obişnuia să le proiecteze și care i-au adus porecla „mama”. În 2014, când cancelarul german a coordonat răspunsul Europei la criza din zona euro şi la anexarea Crimeei de către Rusia, electoratul german părea mai înclinat ca niciodată să îşi pună încrederea în judecata ei.

Dacă numărul refugiaţilor care pătrund în Germania se menţine pentru o perioadă, iar Angela Merkel rămâne fidelă principiului graniţelor deschise, presiunea ca ea să demisioneze va creşte. În prezent nu există pretendenţi evidenţi la scaunul de cancelar, însă o criză continuă va face inevitabilă apariţia unuia, potrivit Financial Times.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*