Ultimele Știri

Sfântu Gheorghe – „Oraşul reciclării”

Sfântu Gheorghe a fost desemnat „Oraşul reciclării”, în cadrul concursului cu acelaşi nume, care s-a desfăşurat în perioada 14 ianuarie – 20 iunie 2014.  Gala de premiere, la care au luat parte Czimbalmos Kozma Csaba, administratorul public al oraşului Sfântu Gheorghe şi Tóth-Birtan Csaba, directorul societăţii Tega SA, a avut loc ieri, pe data de 17 septembrie.

Tega S.A, societatea de salubritate care a participat, alături de municipalitate la concursul de colectare a deşeurilor, a luat o serie de măsuri pentru implicarea populaţiei în această competiţie. Pe lângă câştigarea marelui premiu, care constă într-un spaţiu de recreere ECO 100%, cu conexiune permanentă WI-FI, în valoare de 12.000 de euro, Tega S.A. a urmărit creşterea gradului de implicare a cetăţenilor şi creşterea cantităţilor de deşeuri colectate

“Cred că acest premiu arată, de fapt, calitatea oamenilor care locuiesc în oraşul nostru. Aş dori să profit de această ocazie pe de-o parte să mulţumesc conducerii societăţii Tega, pentru că ei au gestionat serviciul, şi pe altă parte locuitorilor municipiului Sfântu Gheorghe, pentru că au dovedit că oraşul nostru este cel mai curat. Avem un obicei: să spunem că este cel mai curat, cel mai frumos, cel mai cel, dar este foarte plăcut să fie recunoscut acest lucru atunci când participi alături de 32 de oraşe la un asemenea concurs”, a declarat primarul oraşului, Antal Arpad.

În cadrul concursului, municipalitatea, prin Biroul de Imagine, alături de societatea de salubrizare, a organizat diferite campanii prin care au întărit participarea instituţiei la acest concurs. Printre cele mai importante măsuri luate se numără: sistemul de colectare “door to door”, centrele speciale de depozitare a deşeurilor, care împiedică scoaterea şi împrăştierea acestora pe domeniul public, concursul “Deşeurile au valoare” prin care locuitorii cu un contract valabil de salubritate aveau şansă să câştige un abonament gratuit pe un an sau jumătate de an, sau premierea şcolilor cu table interactive.

Oraşul este la a doua participare consecutivă la această competiţie, anul trecut câştigând trei premii de excelenţă, la categoriile „Trâmbițare”, „Luptător” și „Armament de calitate”. Acesta a fost printre municipiile care s-au implicat cel mai mult în comunicarea competiției către locuitori, aceştia la rândul lor reuşind să colecteze separat cele mai multe deșeuri de ambalaje/locuitor, obţinând astfel cel mai mare punctaj la evaluarea calitativă a punctelor de colectare separată.

Concursul „Oraşul reciclării”, a fost iniţiat de Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei „Punctul Verde” în România.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*