Ultimele Știri

Sevilla câștigă pentru a doua oară consecutiv Europa League

Sevilla se impune cu 3-2 în fața ucrainenilor de la Dnepr Dneprpetrovsk, adăugându-și în vitrină cel de-al patrulea trofeu Europa League, în doar 9 ani.

Prima ocazie a meciului i-a aparținut Sevilliei, în minutul 2, când Bacca îl scoate din joc pe Fedetskiy din preluare și trage peste poartă. Răspunsul urcainienilor nu a întârziat să apară, iar 5 minute mai târziu, la poarta cealaltă, Kalinic deschide scorul printr-o reluare cu capul din centrarea lui Matheus, din flancul drept.

După deschiderea scorului, ocaziile au început să curgă la poarta apărată de Boyko. Mai întâi Reyes își încearcă norocul cu un șut de la marginea careului, care se duce foarte aproape de stălpul porții. Apoi lovitura de cap a lui Kolodziejczak este respinsă de portarul ucrainean. Trei minute mai târziu, Kankava are o intervenție providențială la șutul lui Reyes din 10 metri, spaniolii bat scurt cornerul rezultat, iar mingea centrată de Banega ajunge la Kolodziejczak, care nu îl iartă de această dată pe portarul advers.

Spaniolii nu s-au oprit aici, iar după doar trei minute, Reyes speculează un culoar în apărarea lui Dnepr și îl lansează pe Bacca. Acesta îl depășește pe Boyko și șutează de la marginea careului mic în poarta goală, aducând-o pe Sevilla în avantaj. Totodată, Bacca devine al doilea columbian care marchează într-o finală de Europa League.

În minutul 37, Dnepr își arată colții la o lovitură liberă bătută scurt, care îi ia prin surprindere pe elevii lui Unai Emery, când Konoplyanka, lăsat singur, șutează de la distanță. Șutul este, însă, apărat de tânărul portar al Sevilliei, Sergio Rico.

Cu trei minute înainte de finalul primei părți, căpitanul ucrainienilor, Rotan, aduce egalarea cu un șut superb din lovitură liberă, menținând speranțele la câștigarea trofeului.

Tot Sevilla revine mai motivată de la cabine, iar în minutul 73, Carlos Bacca realizează dubla, după o pasă slabă a lui Kankava, pe care Vitolo o speculează. Acesta îi trimite atacantului columbian, aflat între 2 adversari, iar Bacca îi readuce pe spanioli în avantaj.

În minutul 87, are loc un moment dramatic, când jucătorul lui Dnepr, Matheus, se prăbușește lângă colegul său Fedetskiy, probabil încercând să îi spună că ceva nu e în regulă. Toți oamenii prezenți pe stadionul național din Varșovia înmărmuresc, neștiind ce se întâmplă. Incidentul pare să fi avut loc datorită unei ciocniri violente pe care Matheus a avut-o cu câteva momente în urmă cu Tremoulinas. Jucătorul a fost scos pe targă de pe teren într-un cor de aplauze și a fost transportat la spital.

Aflată în inferioritate numerică, Dnepr nu reușește să mai marcheze, iar Sevilla câștigă al patrulea trofeu Europa League, cele mai multe câștigate de vreo echipă, surclasând astfel echipe titrate precum Inter, Juventus, Liverpool sau Real Madrid. Ca urmare a câștigării trofeului, sezonul următor Sevilla va evolua direct în grupele Uefa Champions League, astfel Spania va avea nu mai puțin de cinci echipe în competiție, număr record.

Dnepr Dnepropetrovsk: Boiko – Fedeţki, Douglas, Şeberiaşko, Leo Matos – Kankava (Şakov ’85), Fedorciuk (Bezus ’68) – Matheus, Rotan, Konoplianka – Kalinici (Selezniov ’78). Antrenor: Miron Markevici

Sevilla: Rico – Aleix Vidal, Daniel Carrico, Kolodziejczak, Tremoulinas – Mbia, Krychowiak – Reyes (Coke ’59), Banega (Iborra ’87), Vitolo – Bacca (Gameiro ’82). Antrenor: Unai Emey

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*