Serghei Lavrov: Rusia va reacționa în cazul aderării Suediei la NATO

  • Adrian Marinescu
  • 29 aprilie 2016
  • Externe

Moscova își rezervă dreptul să reacționeze prin anumite măsuri în cazul aderării Suediei la NATO, a declarat joi ministrul de externe rus Serghei Lavrov într-un interviu acordat ziarului Dagens Nyheter, citat de agenția de presă TASS.

Lavrov nu a precizat despre ce măsuri este vorba, limitându-se să afirme că aceasta privește Ministerul Apărării și Statul Major al armatei ruse.

„În cazul în care Suedia se va decide să adere la NATO (…) va trebui să luăm desigur măsurile necesare militare și tehnice la frontiera noastră nordică, în baza faptului că de cealaltă parte a graniței se află un bloc politico-militar care consideră Rusia o amenințare și vrea s-o descurajeze în orice mod posibil”, a afirmat ministrul rus.

„Am avertizat întotdeauna că promovând extinderea Alianței spre Est (chiar dacă fiecare țară are dreptul să-și aleagă propria formă de securitate, fie în alianțe bilaterale sau multilaterale), trebuie să se înțeleagă că, dacă infrastructura militară se va apropia de granițele ruse, noi, evident, vom lua măsurile militare și tehnice necesare”, a reiterat Serghei Lavrov, referindu-se la extinderea Organizației în estul continentului european.

În acest context, Lavrov a spus că NATO a asigurat tot timpul Moscova că nu are nicio intenție de a întreprinde vreo acțiune în detrimentul securității Rusiei, însă cu toate acestea astăzi se poate constata că infrastructura Alianței a ajuns chiar la „ușa noastră”. „Cu mult înainte de evenimentele din Ucraina, NATO voia să-și păstreze mâinile libere pentru a putea să se apropie de granițele noastre. Dar niciun om politic sau militar normal nu ar trebui să mizeze pe faptul că rușii vor aplauda” o astfel de acțiune, a mai spus ministrul rus.

În ultima vreme, a subliniat el, Alianța Nord-Atlantică trece prin schimbări majore. „Când acum câțiva ani aveam un parteneriat, încredere și nu exista nicio încercare de a ne percepe unul pe celălalt drept o ‘amenințare’, atunci era vorba de un (alt fel de) NATO. Acum Alianța Nord-Atlantică este evident altceva”, a apreciat șeful diplomației ruse.

Rusia nu este interesată de o escaladare a activității militare de confruntare în Europa, a asigurat Serghei Lavrov în același interviu. „În general, dacă vorbim despre activitatea militară în Europa, în special în contextul relațiilor dintre Rusia, NATO și Suedia, cu un statut neutru, nu suntem interesați într-o escaladare a activității militare de confruntare”, a reiterat Lavrov.

În opinia sa, o minoritate rusofobă dorește să unifice NATO pe un fundament antirusesc, prezentând Rusia ca pe o amenințare pentru întreaga lume. În acest context, Lavrov a menționat Lituania ca fiind la ora actuală cea mai rusofobă și agresivă țară membră a NATO la adresa Moscovei. Aceasta ar impune Alianței, în baza principiului de consens, să meargă pe o linie antirusească fermă, a spus Lavrov, citat de TASS.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *