Ultimele Știri

Separatiștii proruși anunță cucerirea aeroportului din Donețk

După mai multe atacuri ale separatiștilor asupra aeroportului din Donețk, rebelii au reușit să controleze aproape complet această zonă de importanță strategică. 

„Mai există soldați și polițiști ucraineni doar în câteva coridoare subterane ale aeroportului”, a declarat o sursă din cadrul departamentului de presă al ministerului Apărării al autoproclamatei Republici Populare a Donețkului.

Succesul separatiștilor vine după câteva zile în care s-au dus lupte grele în jurul aeroportului din Doneţk, acesta fiind bombardat de câteva ori din tancuri şi sisteme grele de lansare a rachetelor de tip Grad, în ciuda acordului de încetare a focului încheiat în Ucraina și separatiști la începutul lunii septembrie. Au apărut chiar și imagini, care arată cum rebelii atacă poziţiile armatei ucrainene de pe teritoriul aeroportului.

În cursul zilei de ieri, Uniunea Europeană a anunțat că se pregătește sa înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei dacă aeroportul din Donețk și orașul Mariupol ar urma să fie cucerite de separatiști.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*