Ultimele Știri

Sentință suspectă în dosarul Radet! Fostul director general Ion Voicu, achitat

radet

Sentința dată de judecători foștilor directori ai RADET este oarecum suspectă, având în vedere că în prima instanță fostul director general al companiei a fost condamnat la 8 ani de închisoare. Ion Voicu, fostul director general al RADET a fost achitat, iar ceillalți doi directori implicați în dosar au beneficiat de pedepse mai mici. 

Ceilalţi doi foşti directori din cadrul regiei au primit în sentinţa definitivă pedepse reduse de la nouă la şase ani de închisoare, respectiv de la şapte la patru ani.

În 2014, foştii directori Ion Voicu, Dan Mavrodin şi Ovidiu-Daniel Gardus au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la opt ani de închisoare, respectiv nouă şi şapte ani. Cei trei au fost acuzaţi că ar fi cerut mită de la reprezentanţii unor societăţi comerciale.

Ce măsuri a dispus prima instanță de judecată 

Tribunalul a dispus confiscarea următoarelor sume de bani de la inculpaţi:

  • de la inculpatul Voicu Ion – sumele de 18.335 euro, 131.200 lei, 6.460 USD şi 80 lire (găsite la locuinţa inculpatului potrivit procesului – verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare din 22.03.2013 şi consemnate la CEC Bank);
  • de la inculpatul Mavrodin Dan – sumele de 189.850 lei şi 58.000 euro (găsite la locuinţa inculpatului potrivit procesului – verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare din 22.03.2013 şi consemnate la CEC Bank);
  • de la inculpatul Gărduş Ovidiu – Daniel – sumele de 5.450 lei, 1.020 euro, 72 USD şi 40 GBP găsite la locuinţa inculpatului potrivit procesului – verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare din 22.03.2013) şi 55.000 lei (consemnată la ING BankN.V. Amsterdam).

Sechestrele asiguratorii

Menţine măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr.89/P/2013 din 04.07.2013 şi extinde sechestrul asupra sumelor de 1.328 USD, 805 USD, 18.335 EURO şi 80 GPB ridicate de la inculpatul Voicu Ion şi consemnate la CEC BANK S.A. Menţine măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţele nr.89/P/2013 din 04.07.2013 şi 02.09.2013 şi extinde sechestrul asupra sumei de 58.000 euro ridicată de la inculpatul Mavrodin Dan şi consemnată la CEC BANK S.A. Menţine măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr.89/P/2013 din 04.07.2013 şi extinde sechestrul asupra sumelor de 5.450 lei, 1.020 euro, 72 USD şi 40 GBP ridicate de la inculpatul Gărduş Ovidiu – Daniel şi consemnate la CEC BANK S.A. În baza art.274 alin.2 NCPP obligă inculpaţii la plata a câte 15.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.09.2014.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*