Ultimele Știri

Senatul reia votul în cazul lui Şova

DAN SOVA

Biroul Permanent al Senatului a decis astăzi, în şedinţă, să dezbată şi să voteze, din nou, cererea DNA privind încuviinşarea reţinerii şi arestării a lui Dan Şova. Acest lucru se va întâmpla după ora 17.30, după moţiunea pe sănătate a liberalilor.

Basmul imunităţii lui Dan Şova se poate încheia în această seară, cel mai probabil cu acelaşi câştig de cauză pentru cel vizat. La peste două luni după ce CCR a declarat neconstituţională hotărârea redactată de Senat în urma votului exprimat împotriva arestării preventive a lui Şova, votul în plenul Senatului va fi reluat.

S-au introdus pe ordinea de zi luarea în discuţie, dezbaterea şi votul privind solicitarea ministrului Justiţiei privind încuviinţarea reţinerii şi arestării lui Dan Şova”, a declarat Ovidiu Donţu, vicepreşedintele Comisiei Juridice.

Această decizie a Biroului Permanent vine după ce nici senatorii jurişti nu au ajuns la un consens în această privinţă şi au dat cinci voturi „pentru” şi cinci „împotrivă”, iar reprezentantul UDMR nu a venit la şedinţă.

În acest sens, votul de admitere a cererii DNA de ridicare a imunităţii a lui Dan Şova va fi reluat şi se va desfăşura în mod secret, cu bile. 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*