Ultimele Știri

Senatul a adoptat Legea pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale

bonuri fiscale

Senatul a adoptat, astăzi, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul de lege privind aprobarea OUG 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, menită să susţină fiscalizarea veniturilor realizate de operatorii economici care livrează bunuri şi servicii către populaţie.

Ordonanţa prevede că bonurile fiscale participante la loterie trebuie depuse direct la sediile administraţiilor financiare din întreaga ţară, iar cumpărătorii pot refuza să achite bunul achiziţionat dacă agentul economic refuză să emită bon fiscal.

La Loteria bonurilor fiscale pot participa persoane de toate vârstele şi se vor efectua extrageri a două valori, respectiv un număr din intervalul 1 – 999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziunile leului, şi data emiterii bonului.

Prima extragere ocazională va avea loc pe data de 13 aprilie 2015 (a doua zi de Paşte).

Extragerile lunare vor fi organizate în prima duminică după data de 15 a lunii, în timp ce extragerile ocazionale (de exemplu de Paşte sau Crăciun) vor fi stabilite prin ordin al ministrului Finanţelor Publice şi publicate în Monitorul Oficial.

Pot fi înscrise la extragere bonurile fiscale achitate cu cardul, cu bonuri de masă, precum şi cele eliberate de casele de schimb valutar sau de firme neplătitoare de TVA.

Ordonanţa, aprobată de Senat cu 107 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere, va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*