Ultimele Știri

Senatorii cer scutire de la plata internetului

Senatorii au din ce în ce mai multe dorințe, care, bineînțeles, trebuie plătite din banii noștri. Acum ei își doresc internet gratuit în străinătate.

În timpul deselor ”delegații”, senatorii sunt nevoiți să achite din propriul buzunar accesul la internet, deoarece in strainatate, conexiunea la wireless se plătește. Prin urmare ei cer renegocierea contractului cu furnizorii de telefonie mobilă, cu scopul de a primi gratuitși această facilitate.

Lunar, bugetul Senatului acoperă cheltuielile interne cu telefonie mobilă ale celor 168 de aleşi. În medie, acestea sunt de aproximativ 5.000 de lei, ceea ce face ca anual să fie cheltuiţi 60.000 de lei pentru aceste nevoi.

Convorbirile internaționale şi în roaming se decontează numai atunci când senatorii sunt în străinătate, în interes de serviciu. Cum însă comunicarea modernă s-a mutat pe internet, aleşii cer acum decontarea, măcar parţială, a acestui servicu.

Soluţia găsită, acordarea unui prag maxim de 50 de euro pentru acoperirea acestor cheltuieli doar pentru membrii Biroului Permanent, a provocat însă noi nemulţumiri.

Conform ultimelor reglementări tarifare în domeniu, în spaţiul Uniunii Europene se plăteşte maximum 20 eurocenţi/MB, însă in spaţiul extracomunitar preţurile pot fi şi de 65 de ori mai mari. Pentru destinaţii ca Egipt, Maroc sau Thailanda, costul este de peste 10 Euro/MB, dar poate ajunge chiar la 13 Euro/MB, pentru ţări precum Australia sau Brazilia.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*