Senat: Marian Enache, numit judecător la Curtea Constituțională

marian enache

Senatul a decis, marți, numirea deputatului Marian Enache în funcția de judecător la Curtea Constituțională, acesta obținând 80 voturi „pentru” și 37 „împotrivă”.

Candidaturile senatorului Ruxandra Jipa și judecătoarei Mona Lisa Neagoe au fost respinse de către senatori. Jipa a obținut trei voturi „pentru” și 114 împotrivă, în timp ce Neagoe, propusă de PNL, a avut 34 voturi „pentru” și 83 „împotrivă”.

Votul a fost secret cu buletine.

În timpul dezbaterilor, senatorul PNL Dincă Marinică a contestat candidatura deputatului Marian Enache, arătând că, potrivit legii, acesta trebuia să fie susținut de un grup parlamentar sau de alți deputați ori senatori. Potrivit acestuia, Marian Enache a fost pus într-o situație jenantă prin faptul că PSD, care îl susține, nu a depus și un document în acest sens.

În replică, senatorii PSD Șerban Nicolae și Cristian Dumitrescu au arătat, însă, că nu este neapărat necesară susținerea unui grup și că Enache candidează în nume personal, ca deputat.

Marian Enache îl va înlocui la Curtea Constituțională pe Valentin Zoltan Puskas căruia îi expiră mandatul. Senatul trebuia să numească până pe 13 iunie un nou judecător la CCR.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *