Şeful Poliţiei din Sibiu, cel care a ordonat împuşcarea ursului, a demisionat

  • Adrian Marinescu
  • 18 octombrie 2016
  • Local
  • 0
negru

Şeful Poliţiei Municipiului Sibiu, Cristian Negru, a anunţat, luni seară, că renunţă la funcţia pentru care fusese împuternicit în luna august, pentru şase luni, el susţinând că a dat ordinul de împuşcare a ursului care s-a plimbat liber prin oraş, miercurea trecută.

Şeful Poliţiei Municipiului Sibiu, Cristian Negru, a anunţat, luni seară, că renunţă la funcţia pentru care fusese împuternicit, în august, pentru şase luni.

În cursul zilei de luni, Cristian Negru afirma, pe o reţea de socializare, că îşi asumă responsabilitatea pentru decizia de a împuşca ursul care s-a rătăcit pe străzile din oraş, considerând că a fost decizia „corectă”.

Şeful Poliţiei Municipiului Sibiu, Cristian Negru, despre care ministrul de Interne afirmă că este principalul responsabil în cazul operaţiunii derulate în cazul uciderii ursului, a scris într-un grup al poliţiştilor de pe o reţea de socializare că-şi asumă responsabilitatea pentru deciziile luate.

„Eu am luat decizia de a împuşca animalul şi îmi asum, inclusiv în cadrul dosarului penal. Îmi asum responsabilitatea, nu vinovăţia. (…) Am fost doar două-trei minute în auto cu inspectorul şef, chiar înainte de a ajunge pe strada Lungă. Ulterior, m-am întrebat de ce nu i-am pasat toată responsabilitatea. Sunt destul de matur să îmi asum. Dacă era un poliţist în măsură să ia o decizie, eu eram acela. Eu am participat de la început la intervenţie şi în continuare consider că a fost decizia corectă”, scrie Cristian Negru.

Acesta susţine că în momentul de faţă se sancţionează poliţiştii, deşi au fost singurii care au reacţionat în cazul respectiv, fiind „total ignorată lipsa oricărei reacţii din partea celorlalte instituţii”.

„În fapt, se sancţionează acţiunea singurei structuri care a avut reacţie, dar este total ignorată lipsa oricărei reacţii din partea celorlalte instituţii”, a mai scris Cristian Neagru pe Facebook.

ursul-impuscat-sibiu3

Ursul a fost ucis în dimineaţa de 12 octombrie, la Sibiu, în urma unei operaţiuni de capturare a lui care a durat în jur de două ore. În acest timp, animalul a trecut prin aproape jumătate de oraş, inclusiv prin centru, şi a urcat pe acoperişuri.

La intervenţie au participat zeci de poliţişti, jandarmi, pompieri, medici, vânători, angajaţi ai Direcţiei Silvice, ai Direcţiei Sanitar Veterinare, dar şi reprezenţi ai altor instituţii.

Ursul brun avea aproximativ cinci-şase ani, 175 de kilograme şi 160 de centimetri lungime. Cadavrul animalului a fost incinerat la câteva ore de la ucidere.

Poliţia Sibiu a deschis, în 12 octombrie, dosar penal pentru uz de armă letală după uciderea ursului care a ajuns în oraş şi a străbătut mai multe străzi înainte de a fi prins în curtea unei fabrici.

Totodată, Ministerul Mediului a cerut, în 13 octombrie, Poliţiei Judeţene Sibiu să ancheteze cum a ajuns ursul în oraş, în condiţiile în care judeţul Sibiu nu este un areal dezvoltat al animalelor din această rasă, fiind posibil ca acesta să fi fost ţinut în captivitate şi eliberat.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat, în 14 octombrie, că a început o anchetă în cazul uciderii ursului de la Sibiu, pentru a verfica dacă au fost respectate toate măsurile legale ce privesc protecţia animalelor.

Luni, ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, a declarat că o primă concluzie a raportului în cazul ursului împuşcat este că nu există proceduri la nivelul judeţului Sibiu şi că nu a fost convocat Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă, dar că responsabil pentru această decizie este şeful Poliţiei Municipiului Sibiu.

Tudorache a precizat că în raport se mai arată că nu mai exista un pericol iminent pentru viaţa oamenilor atunci când s-a decis împuşcarea ursului, pentru că animalul era într-o curte bine delimitată, iar acolo se mai putea încerca o dată tranchillizarea.

Ministrul a confirmat că există înregistrări ale conversaţiilor de pe staţiile folosite de poliţişti şi că şeful Poliţiei Municipale le-a cerut subordonaţilor să lovească ursul cu autospeciala de poliţie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, trei plângeri penale au fost primite până luni de către anchetatorii care se ocupă de cazul ursului împuşcat, acestea vizând infracţiunile de abuz în serviciu, fals şi braconaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *