Șeful DIICOT Timișoara: Prejudiciu estimat de circa 1 milion euro în dosarul furtului de combustibil de la Depoul de Locomotive

diicot

Procurorul șef al DIICOT Timișoara, Alex Florența, a declarat joi, că prejudiciul estimat în dosarul furtului de combustibil de la Depoul de Locomotive este de circa un milion euro.

„Noi avem monitorizarea, în urmă, pe acest procedeu, cel puțin din 2010, până la zi. Prejudiciul de 1 milion de euro pe care-l avem este pur estimativ, mergând doar pe calcule pur matematic. Pe baza documentelor pe care le ridicăm acum, prejudiciul va fi, cu siguranță, infinit mai mare”, a precizat procurorul Alex Florența pentru Agerpres.

„Valorificarea propriu-zisă a motorinei sustrase se făcea prin două modalități, pentru cantitățile mici se încărca în diferiți recipienți și plecau. Pentru cantitățile mai mari, în incinta depoului era amenajat un spațiu care aparține tot CFR, dar care fusese dat în folosință fără niciun contract în sine, unei societăți care-și amplasase o pompă în incinta spațiului respectiv. O conductă artizanală improvizată lega rezervoarele propriu-zise ale CFR, în care depozitau cantitatea de combustibil pe care reușeau să-l sustragă și se vărsa prin această conductă în stația tip PECO din spațiul artizanal, unde noaptea veneau tot felul de tiruri de la societăți, încărcau motorina cu care plecau mai departe. Acolo s-a muncit, nu glumă”, a afirmat procurorul Alex Florența.

Șeful DIICOT Timișoara a adăugat că suspecții puneau în locomotive o cantitate de combustibil care le ajungea pentru efectuarea cursei, dar în actele întocmite treceau cantități mai mari.

„Acești parametri se măsoară cu un debimetru, un dispozitiv care îți dă cantitatea corectă. Cu acest debimetru și cu sprijinul laboranților din instituție, se jongla la cantitățile de motorină, astfel încât în locomotivele care plecau în curse se vărsa o cantitate concretă care le ajungea pentru efectuarea cursei, iar în actele întocmite se treceau cantități mai mari. Diferența de cantitate, în actele în fals întocmite, era jonglată, prin intermediul conducerii sucursalei, șefi de unitate, adjunctul șefului de unitate, gestionarul—șef, după anumiți parametri, calcule, astfel încât ei să se acopere în gestiune și să pară totul în regulă”, a precizat șeful DIICOT Timișoara.

Potrivit IGPR, un număr de 22 de suspecți urmează să fie audiați la DIICOT Timișoara.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *