Șeful DIICOT: „Există suspiciuni de finanțare a terorismului în România”

daniel horodniceanu

Procurorul-șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat că există suspiciuni de finanțare a terorismului în România. În plus, șeful direcției a mai anunțat reînființarea Biroului de Terorism în cadrul instituției pe care o conduce.

„Există suspiciuni de finanţare de terorism inclusiv în România. DIICOT a reînfiinţat Biroul pentru Terorism în cadrul Serviciului de Terorism preexistent şi a participat în grupul de lucru pentru modificarea legii 535 pentru prevenirea şi combaterea terorismului”, a declarat șeful DIICOT.

Daniel Horodniceanu a mai arătat că DIICOT va susține introducerea ca infracţiune a accesului în mod repetat a site-urilor cu caracter jihadist. Celelalte infracţiuni sunt constituriea unui grup infracţional specializat pentru terorism şi pedepsirea unor infracţiuni privind luptătorii străini, pentru care nu există lege în momentul de față.

„România este parte a Europei şi trebuie să fim pregătiţi tot timpul pentru ceea ce e mai rău. Uitaţi-vă nu mai devreme de zilele trecute ce s-a întâmplat la Bruxelles , ce s-a întâmplat anul trecut în Franţa şi aşa mai departe. Ne vom pregăti chiar dacă la noi la momentul acesta suntem la nivelul pe care l-a precizat şi directorul Serviciului Român de Informaţii, albastru precaut”, a mai declarat Daniel Horodniceanu.

Biroul pentru Terorism va fi format din doi procurori, acesta fiind reînfiinţat după o pauză de doi ani. Ordinul de înfiinţare a fost trimis la Ministerul Justiţiei iar ulterior va ajunge la CSM pentru a fi avizat.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *