Şeful ATI de la Spitalul de Arşi neagă că moartea femeii ar fi fost cauzată de transfuzia greşită de sânge

Medicul Adrian Stănculea, şeful secţiei de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul de Arşi neagă că moartea femeii de 68 de ani ar fi fost cauzată de o transfuzie sanguină greșită.

Acesta a declarat că în urma tranfuziei cu o altă grupă de sânge decât grupa sanguină a pacientei, medicii i-au făcut dializă de mai multe ori.

„Este vorba despre o pacientă care a venit la urgenţă în garda dinspre 13 spre 14 iunie, cu o leziune extrem de severă, fiind muşcată de câine. Femeia a fost internată şi s-a intervenit de urgenţă în sală, s-a reintervenit după o hemostază. Pacienta era în şoc hemoragic, având o stare generală destul de gravă şi a fost nevoie de adminsitrarea unor produşi de sânge. Atunci, în noaptea aceea, s-au întâmplat nişte vicii de procedură şi pacienta a primit o grupă de sânge care nu trebuia să se primească greşit. Evenimentul a fost descoperit, s-au luat toate măsurile necesare. Pacienta a mai fost la noi în spital încă şapte zile, i s-au făcut şedinţe de dializă. A decedat cam la şapte zile distanţă, dar după părerea mea de medic, nu este legat de accidentul transfuzional”, a spus Stănculea.

n prezent, conducerea Spitalului de Arşi face o anchetă internă. De asemenea, şi Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor fac verificări.

„Inspecţia sanitară din cadrul DSP Bucureşti a efectuat deja două controale la Spitalul de Arşi de la momentul semnalării cazului pacientei cu transfuzie greşită. Rapoartele arată că unitatea de transfuzii (UTS) a Spitalului de Arşi funcţiona de peste un an de zile fără autorizare de funcţionare. În momentul de faţă, coordonăm procesul de autorizare a unităţii şi revenirea la normal, pentru ca actul medical să se desfăşoare în condiţii de siguranţă atât pentru pacient cât şi pentru medici. Determinarea greşită a grupei de sânge pare să fi fost rezultatul unei erori umane, iar în acest caz, singura autoritate cu atribuţii legale de verificare este Colegiul Medicilor. Personalul medical de la Spitalul de Arşi a depus toate eforturile pe lângă managementul unităţii pentru autortizarea UTS, dar acestea au fost ignorate de conducerea spitalului. Ministerul analizează cauzele care au dus la situaţia actuală, măsurile care se impun şi revenirea la normal”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *