Ultimele Știri

Şeful ANAF despre Vasile Marica: ”Cu un astfel de personaj nu voi negocia niciodată nimic”

Preşedintele Fiscului, Gelu Ştefan Diaconu, a reacţionat dur la adresa preşedintelui Sed Lex, Vasile Marica, după anunţul protestelor la Finanţe şi ANAF, susținând că nu va negocia niciodată cu acesta.

Acesta a declarat că este ”sub demnitatea” lui să negocieze cu un ”astfel de personaj”, menționând că Vasile Marica și gașca sa sunt preocupați doar să ”profite de pe urma unor funcții publice”.

„Vasile Marica, veriga de legătură dintre grupurile de interese locale şi câţiva locotenenţi personali ai acestuia, speriaţi de gândul că nu-şi mai pot negocia funcţiile prin cârciumi, crede că mai poate manipula opinia publică cu un protest împotriva modernizării ANAF. Este sub demnitatea mea să vorbesc cu un astfel de personaj, cu care nu voi negocia niciodată nimic, însă am datoria de a explica opiniei publice şi angajaţilor oneşti din ANAF următoarele lucruri: Prezenţa unui inspector de integritate la examenele de promovare reprezintă doar extinderea unei practici folosite deja la supravegherea examenelor de la Antifraudă şi oferă garanţia că promovările nu mai sunt la cheremul lui Vasile Marica şi al găştii acestuia, preocupaţi doar să profite de pe urma unor funcţii publice”, a declarat Diaconu, într-un comunicat.

Reacţia preşedintelui ANAF vine după ce Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex, condusă de Marica, a anunţat că angajaţii din direcţiile de Finanţe şi finanţiştii din primării vor întrerupe, joi, lucrul între orele 11.00 şi 14.00, acuzând un comportament abuziv al preşedintelui ANAF şi cerând demisia acestuia.

„În ce priveşte solicitarea demisiei mele din partea unui mafiot îmbrăcat în haina sindicalistului preocupat de soarta adevăraţilor funcţionari, am un singur lucru de spus: afirm public că aceasta este la dispoziţia noului prim-ministru la orice oră din zi şi din noapte, aşa cum a fost dintotdeauna”, a spus Diaconu.

El a arătat că, potrivit prevederilor legale, examenele de promovare sunt organizate de angajator, respectiv de direcţiile regionale, acestea având personalitate juridică.

„Este adevărat că interzicerea organizării examenelor la nivel local, sub supravegherea frăţiilor patronate de Vasile Marica, nu poate fi privită cu ochi buni de acest personaj care de 20 de ani parazitează sistemul vamal şi fiscal, însă a venit momentul să înţeleagă până şi el că nu mai poate trăi la nesfârşit din şpăgi într-o Românie aflată în plină schimbare de paradigmă”, a subliniat şeful ANAF.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*