Ultimele Știri

Șefii Poliției Prahova sunt aduși pe rând la audieri! Trafic de influență, luare de mită și dosare la comandă

ispas

Şeful DGA Prahova, Constantin Ispas, este suspectat de trafic de influență și luare de mită, fiind acuzat că a intervenit la funcţionari cu atribuţii de control pentru protejarea unor firme, în schimb încasând de la acestea sume de bani prin intermediul societăților familiei sale.

Potrivit unor surse judiciare, Constantin Ispas, comisar-şef de poliție şi şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, este suspectat de trafic de influență, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, luare de mită, folosire de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, spălare a banilor și cercetare abuzivă.

Conform surselor judiciare citate, folosindu-şi influenţa asupra unor funcţionari cu atribuţii de control din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova și Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Prahova, șeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova ”a acţionat pentru obţinerea de avantaje patrimoniale necuvenite, pentru sine şi membri ai cercului său relaţional”.

radulescu-adjunct-ipj-prahovaAdrian Rădulescu, adjunct IPJ Prahova

În perioada 2010-2014, Ispas ar fi intervenit la nivelul unor funcţionari cu atribuţii de control, în scopul protejării activităţii comerciale a unor firme (S.C. Corydob Peco Serv S.R.L. Poiana Câmpina, S.C. Sandcompany S.R.L. Ploieşti, S.C. Rinenergy Impex S.R.L. Focşani şi S.C. Viacom Investec Md Midwest Focşani). În schimb, Ispas ar fi încasat periodic diverse sume de bani, prin intermediul S.C. Niros Com S.R.L. Popeşti din comuna Brazi, societate ai cărei asociaţi sunt fratele său, Ion Ispas, şi fiul său, Mihai-Constantin Ispas, și prin intermediul S.C. Milarasi SRL din Bucov, administrată de fratele său. Pentru a da o aparentă legalitate plăţilor făcute către aceste societăţi, au fost înregistrate în evidenţele contabile documente reprezentând operaţiuni comerciale nereale (fictive) privind prestarea unor servicii între părţi, acte de comerţ care în realitate nu au avut loc, au mai declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

De asemenea, Constantin Ispas este suspectat că a cerut unui denunțător și a primit, în perioada aprilie 2010 – februarie 2011, câte 10.000 euro, în două tranșe. Ispas ar fi cerut aceluiași denunţător să acorde un ajutor financiar S.C. Sandcompany SRL, administrată de Valentin Vasile Șchiopulescu, constând în acordarea unui împrumut de 200.000 lei și încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil proprietatea denunțătorului, pentru care prețul (400.000 euro) nu a fost achitat în realitate de către Șchiopulescu.

În schimb, Ispas i-ar fi promis denunțătorului că îl va determina pe comisarul șef Emanuel Saghel, ofițer coordonator în BCCO Ploiești, să soluționeze favorabil dosarul penal înregistrat la DIICOT Ploiești care viza activitatea firmei denunţătorului.

Anchetatorii mai spun că în perioada 2010-2013 șeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova l-ar fi determinat pe administratorul unei firme ”să creeze avantaje materiale” societății administrate de Vasile Șchiopulescu. De asemenea, Ispas ar fi determinat o altă firmă să încheie două contracte de furnizare mărfuri și să comercializeze, în perioada decembrie 2011 – aprilie 2013, societății comerciale Corydob Impex SRL, motorină cu plata la termen, cu bilet la ordin (în medie trei cisterne lunar), iar SC Master Truck Autoline SRL să transporte uleiurile minerale neaccizabile achiziționate de această societate din Polonia și Slovenia, cu mijloacele de transport proprietatea SC Corydob Impex SRL, direct către beneficiarii care efectuau plata transportului către Corydob.

Potrivit anchetatorilor, în schimb Ispas ar fi primit de la Vasile Șchiopulescu, reprezentantul Corydob Impex și Sandcompany, suma de 1.500 de lei pentru fiecare dintre cele 72 cisterne cu combustibil livrate de SC Fernix Impex, în total el primind 108.000 de lei. De asemenea, Constantin Ispas ar fi primit sume de bani cuprinse între 700 și 2.000 de lei pentru alimentarea cu carburant a autoturismului personal, în toată perioada menționată, agregate minerale exploatate la balastiera Sandcompany și transportul unor baloţi de lucernă sau grâu din zona Urlaţi la ferma pe care o administrează în comuna Brazi. De asemenea, în vara anului 2011 Ispas a mers cu familia sa și a fratelui său pe litoralul bulgăresc, sejurul, în valoare de 2.000 de euro, fiindu-i plătit de Șchiopulescu.

Anchetatorii mai spun că, începând cu anul 2011 și până în prezent, Constantin Ispas a efectuat, în mod repetat, operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, constând în administrarea și coordonarea efectivă a activităților derulate de către SC Iahim Logistik, la care acționar unic și administrator figurează fiul său. Firma are ca obiect de activitate ”cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase, creşterea bovinelor, creşterea porcinelor, creşterea ovinelor şi caprinelor”.

Conform surselor citate, Ispas ar fi primit, în mod repetat, sume importante de bani de la Margareta Leonte și Gheorghe Leonte, pentru ca, prin exercitarea atribuțiilor de serviciu, să inițieze și să deruleze anchete penale împotriva lucrătorilor de poliție implicați în soluționarea unui dosar aflat pe rolul Parchetului Tribunalului Prahova și având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală de către membri familiei Leonte.

În luna iunie 2012, în calitate de șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova din cadrul Direcției Generale Anticorupție, Constantin Ispas i-ar fi transmis unei persoane cercetate că urmează să aibă loc o percheziție la locuința sa, percheziție dispusă într-un dosar al Parchetului Judecătoriei Ploiești.

La rândul său, Emanuel Saghel, ofiţer în cadrul BCCO Ploieşti, este suspectat de șantaj, trafic de influență, folosire, în orice mod, direct sau indirect de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și luare de mită.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2014 – 2015, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Ploieşti, lucrând în baza delegărilor de competenţă dispuse de DIICOT- Serviciul Teritorial Ploieşti, a amenințat un jurnalist, direct sau prin interpuși, cu constituirea de dosare penale și luarea unor măsuri preventive față de acesta, vrând să îl determine astfel să nu mai publice materiale de presă compromițătoare la adresa sa.

De asemenea, Emanuel Saghel este suspectat că în perioada 2011 – 2014 a pretins inițial un comision, al cărui cuantum nu l-a precizat, iar ulterior a primit parchet, plintă, precum și servicii de debitare a cantității de 3-4 metri cubi bușteni, de transport al acestui material lemnos și de recondiționare a unor piese de mobilier de la administratorul unei firme. El ar fi beneficiat de aceste servicii pentru a determina un ofițer din Poliția Județeană Prahova să soluționeze favorabil un dosar al respectivei persoane.

Anchetatorii mai susțin că, în perioada martie – noiembrie 2014, Emanuel Saghel a furnizat unei persoane cercetate într-un dosar penal de către DIICOT Ploiești informații la care avea acces în virtutea funcției, constând în înștiințarea acesteia în legătură cu interceptarea sa în respectiva cauză penală și cu data la care urma să aibă loc percheziții la domiciliul acestuia. În schimb, ofițerul BCCO a pretins şi primit, în perioada martie – noiembrie 2014, bilete la meciurile de fotbal disputate de F.C. Petrolul Ploieşti pe teren propriu.

saghelEmanuel Saghel, ofiţer în cadrul BCCO Ploieşti

Adrian Rădulescu, adjunctul şefului IPJ Prahova, adus și el pentru audieri la DNA Ploiești, este suspectat de cercetare abuzivă.

Conform anchetatorilor, Adrian Rădulescu și Constantin Ispas ar fi amenințat trei persoane, pentru a le determina să formuleze denunţuri la adresa unor ofiţeri de poliție de la SIF Prahova care au instrumentat un dosar penal aflat pe rolul Parchetul Tribunalului Prahova. Denunţurile astfel obţinute prin ameninţare s-au materializat în constituirea a două dosare penale înregistrate la DNA și în cadrul cărora ofițerii din DGA Ploieşti au fost delegați să facă cercetări.

Şeful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Prahova, Constantin Ispas, adjunctul şefului Poliției Județene Prahova, Adrian Rădulescu, și Emanuel Saghel, ofiţer în cadrul BCCO Ploieşti, au fost aduşi, luni, la DNA Ploieşti, pentru a fi audiaţi.

Comisarul şef Constantin Ispas a fost adus la sediul DNA Ploieşti în jurul orei 11.00, cu o dubă a MAI, fiind flancat de trei jandarmi din trupele speciale. Întrebat dacă a fost luat de acasă sau de la serviciu, Ispas a spus că este în concediu. De asemenea, întrebat dacă a ajutat infractori să scape de dosare, Ispas a negat.

Ulterior, tot cu o dubă a MAI şi flancat de jandarmi din trupele speciale a fost adus Adrian Rădulescu, adjunctul şefului IPJ Prahova, pentru a fi audiat în acelaşi dosar.

De asemenea, Emanuel Saghel, ofiţer în cadrul BCCO Ploieşti, a fost adus la DNA Ploieşti cu o dubă a MAI, iar la intrarea în sediul instituţiei el a declarat că a fost ridicat de la serviciu şi că nu ştie pentru ce a fost adus la DNA Ploieşti.

Întrebat dacă a ajutat infractori sau dacă s-au scurs informaţii din dosare aflate în lucru la BCCO Ploieşti, Saghel a răspuns: „Niciodată”.

Ancheta în acest caz a fost realizată cu sprijinul Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*