Şefii din ministere şi administraţie, numiţi de partide fără concurs, în baza încrederii personale şi aprecierii

  • Adrian Marinescu
  • 9 septembrie 2016
  • Politică
volosevici

Senatorul PNL Andrei Volosevici, fost primar al Ploieştiului, a depus la Senat o iniţiativă legislativă care ar permite numirea în funcţiile de directori şi directori adjuncţi din ministere, instituţiile administraţiei centrale şi locale, a unor oameni numiţi direct de partide, fără concurs, pe baza „încrederii personale” şi „aprecierii” morale şi profesionale.

Propunerea legislativă a fost depusă la începutul sesiunii parlamentare, la Senat, ca primă Cameră sesizată. 

Senatorul independent propune ca următoarele funcţii să se ocupe pe baza încrederii personale: directorul general şi cel adjunct din autorităţile administrative autonome, ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi funcţiile specifice asimilate acestora, funcţii de conducere din cadrul instituţiei prefectului, şi din cadrul aparatului de specialitate al autorităţilor publice locale. 

Propunerea legislativă precizează că aceste persoane numite în funcţii de conducere vor respecta în desfăşurarea activităţii ”dedicarea pentru îndeplinirea sarcinilor şi responsabilitatea faţă de Guvern, respectiv administraţia publică locală, asigurarea unui serviciu civil onest, bazat pe meritocraţie, profesionalism, neutru din punct de vedere politic. 

O condiţie pentru ocuparea acestor funcţii este, potrivit proiectului, ca persoana să nu fi  fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals sau fapte de corupţie, precum şi infracţiuni săvîrşite cu intenţie, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. 

În plus, persoana trebuie să nu fi fost destituită dintr-o funcţie publică sau să i se fi încheiat contractul, pentru motive disciplinare, în ultimii şapte ani. Nu por ocupa funcţiile de conducere nici cei care au desfpşurat o activitate de poliţie politică. 

Persoanele numite în funcţiile de director din ministere, instituţii publice şi locale nu au calitatea de funcţionar public, se mai menţionează în propunerea legislativă, iar numirea, modificarea sau încetarea raporturilor de serviciu, precum şi sancţionarea disciplinară, se face de către conducătorii instituţiilor respective: miniştru, prefect, primar sau preşedintele Consiliului Judeţean.

Astfel, aceste persoane nu vor trebui să dea concurs pentru ocuparea unei funcţii de conducere, fiind introduse noi reguli faţă de cele aplicabile funcţionarilor publici. Proiectul cere şi ca orice dispoziţie contrară din alte legi să fie abrogate odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi.

Proiectul mai prevede că persoanele numite în funcţiile de director nu se pot implica în campania electorală, dar pot fi membri ai partidelor politice, însă fără a avea o funcţie în cadrul acestora. 

Pottivit iniţiatorului, Andrei Voloşevici, ”propunerea legislativă dă posibilitatea formaţiunilor politice de la guvernare, prin reprezentanţi ierarhici, dar şi primarilor, să numească transparent, în posturi importante pentru îndeplinirea obiectivelor asumate politic, public, acele persoane pe care le apreciază din punct de vedere moral şi profesional, având în vedere că acestea vor acţiona cu bună-credinţă şi eficienţă în exercitarea atribuţiilor”. 

Un conducător numit pe baza încrederii personale nu va putea fi adeptul rutinei, mediocrităţii, trebuind să fie competitiv şi dinamic pentru a păstra, în baza rezultatelor, încrederea primită”, mai spune iniţiatorul.

Andrei Volosevici a fost primar al municipiului Ploieşti între 2008 şi 2012 din partea PDL. În 2012 a fost ales senator, tot din partea PDL, însă în 2014 a plecat la PMP, iar apoi a părăsit şi acest partid şi a rămas senator independent, dar în 2015 s-a afiliat grupului PNL, fără a deveni însă membru de partid.

Senatorul Andrei Volosevici, fost primar al municipiului Ploieşti, a fost trimis în judecată de DNA în luna iunie pentru abuz în serviciu şi trafic de influenţă într-un dosar privind finanţarea de la bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, în acelaşi dosar fiind inculpată şefa Serviciului juridic din Primăria Ploieşti.

Andrei Volosevici este, de asemenea, acuzat că în vara anului 2012 a pretins unui om de afaceri, denunţător, suma de 80.000 lei pe care ar fi primit-o în trei tranşe, în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale la care candida pentru obţinerea unui nou mandat.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *