Ultimele Știri

Șefa ÎCCJ: Legea nu e egală pentru toți cetățenii României

livia_stanciu

Președintele ÎCCJ, Livia Stanciu, a declarat miercuri că ceea ce s-a întâmplat la Camera Deputaților, la votul privind cererea de încuviințare a începerii urmăririi penale în cazul premierului Victor Ponta, demonstrează că legea nu este egală pentru toți cetățenii României.

Întrebată, la sosirea la sediul CSM, despre declarația președintelui Klaus Iohannis, care a catalogat ca ‘‘o zi tristă pentru democrație” votul de marți din Camera Deputaților, aceasta a afirmat: „Ceea ce s-a întâmplat în Parlament, din punctul meu de vedere, demonstrează că legea nu este egală pentru toți cetățenii României”.

Președintele Klaus Iohannis a afirmat marți, cu privire la votul Parlamentului în cazul lui Victor Ponta, că este o zi „tristă” pentru democrație, arătând că „să distrugi instituții și principii pentru a salva cariera unei persoane este inacceptabil”.

Plenul Camerei Deputaților a aprobat marți hotărârea de respingere a începerii urmăririi penale a premierului Victor Ponta cu 231 de voturi pentru și 120 împotrivă.

 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*